LE ARE PE TOATE: FORMĂ ŞI ESENŢĂ.

Noul BMW M240i Cabriolet: 340 CP, 250 kW.

BMW M Performance

LE ARE PE TOATE: FORMĂ ŞI ESENŢĂ.

Noul BMW M240i Cabriolet: 340 CP, 250 kW.

LE ARE PE TOATE: FORMĂ ŞI ESENŢĂ.Noul BMW M240i Cabriolet: 340 CP, 250 kW.

Atunci când accelerezi, motorul cu 6 cilindri în linie şi turbocompresor al BMW M240i Cabriolet transformă condusul într-o experienţă palpitantă. Tehnologiile motorsport special adaptate pentru motorul cu capacitate de 3.0 litri oferă manevrabilitate optimă. Componentele M Performance exclusive conferă acestui model elegant aspect mai sportiv. Un adevărat automobil M Performance cabriolet, creat pentru experienţe de condus inedite în aer liber.

Cifre pentru BMW M240i Cabriolet:
Consum mixt de combustibil: de la 7,4 până la 8,3 l/100 km
Emisii medii de CO₂: de la 169 până la 189 g/km

DESIGNUL M PERFORMANCE AL BMW M240i CABRIOLET.

BMW M240i Cabriolet are la bază expertiza BMW M GmbH inconfundabilă. În plus faţă de pachetul M Sport, numeroase componente specifice M Performance conferă acestui automobil dinamic, cu două uşi, caracter unic. ADN-ul sportiv al acestui cabriolet M Performance este accentuat atât la exterior, cât şi în interior. Dintr-o privire, modelul pare discret, iar apoi te captivează: atunci când porneşti motorul cu 6 cilindri, trăieşti emoţii puternice, care transformă fiecare călătorie într-o aventură.

  • Componente exclusive la exterior

    La BMW M240i Cabriolet, gurile de aerisire din spoilerul aerodinamic frontal au elemente de design în Gri Ferric. Jantele M din aliaj uşor de 18” Double-spoke, tip 436 M, în Gri Ferric, asigură acceleraţie şi frânare optimă şi aderenţă maximă pe carosabil. Capacele curbate ale oglinzilor exterioare în Gri Ferric şi logo-ul „M” de pe partea laterală în crom închis reprezintă un mod elegant de a sublinia apartenenţa modelului la familia de automobile M Performance. În partea spate, finisajele de pe ţevile de eşapament în crom negru de pe ambele părţi şi inscripţionarea denumirii modelului în crom închis subliniază relaţia strânsă dintre BMW M240i Cabriolet şi modelele BMW M.

  • Componente exclusive în interior

    În interior, pachetul M Sport are echipamente speciale, precum scaune sport pentru conducătorul auto şi pasagerul faţă şi volan M sport. Acestea sunt completate de ornamentele exclusive de pe pragurile portierelor cu inscripţionarea denumirii modelului, care trezesc dorinţa conducătorului auto şi a pasagerilor de a trăi noi experienţe de condus. În câmpul vizual al conducătorului auto sunt plasate accente sportive, de exemplu inscripţionarea digitală a denumirii modelului şi cadranul cu design în roşu şi gradaţii fine din panoul de instrumente.

MOTOR M PERFORMANCE TWINPOWER TURBO PE BENZINĂ CU 6 CILINDRI ÎN LINIE.

BMW M240i Cabriolet impresionează prin putere remarcabilă, agilitate maximă şi utilitate în călătoriile zilnice. Motorul M Performance TwinPower Turbo pe benzină cu 6 cilindri în linie şi capacitate de 3.0 litri îmbină sistemul Valvetronic, inclusiv sistem VANOS dublu şi sistem de injecţie directă de benzină, cu turbocompresorul TwinScroll. Acest motor puternic oferă răspuns prompt, cuplu înalt chiar şi la turaţii mici ale motorului şi gamă largă de turaţii. Rezultatul este cuplu maxim de 500 Nm şi consum mixt de combustibil de 8,3 l/100 km (cu transmisie Steptronic Sport cu 8 trepte: 7,4 l). Modelul cabriolet accelerează de la 0 până la 100 km/h în doar 4,9 secunde (cu transmisie Steptronic Sport cu 8 trepte: 4,7 secunde). Acest motor este folosit în exclusivitate pentru BMW M240i, din gama de modele BMW Seria 2.

  • Sunet M Performance captivant

    Sistemul de evacuare al BMW M240i Cabriolet este imediat recunoscut datorită ţevilor de eşapament în crom negru din ambele părţi. Sistemul inteligent de control al evacuării şi eliminarea tobei intermediare produc sunet inedit, care captivează pasagerii de pe scaunele sport. Aceste optimizări ale acusticii motorului accentuează experienţa de condus în aer liber oferită de acest automobil sportiv.

DINAMICA DE CONDUS M PERFORMANCE A BMW M240i CABRIOLET.

Conceptul dinamicii de condus a BMW M240i Cabriolet a fost creat cu gândul la performanţă, cu obiectivul de a oferi mai multă plăcere de a conduce şi utilitate nelimitată în călătoriile zilnice. Agilitatea şi precizia înaltă în manevrare şi în reglarea optimă a tuturor componentelor sunt resimţite de fiecare dată când automobilul iese din viraje. Inginerii BMW M GmbH au optimizat caracteristicile suspensiei şi ale direcţiei la acest model cabriolet, până în cel mai mic detaliu.

  • Mai dinamic: şasiul M Sport coborât

    Amortizoarele şi stabilizatorii au fost ajustaţi pentru a corespunde caracteristicilor motorului cu 6 cilindri care oferă cuplu maxim, dar şi pentru a transforma performanţa remarcabilă a motorului în dinamică de condus impresionantă şi puternică. Elementele elasto-mobile specifice pentru puntea faţă garantează momente de neuitat în timpul călătoriilor tale. Suspensia M Sport coborâtă cu 10 milimetri şi reglată special, împreună cu direcţia sport variabilă cu Servotronic, asigură mai multă agilitate. Sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive distribuie în mod flexibil forţa de propulsie a BMW M240i xDrive Cabriolet către cele două punţi şi asigură cea mai bună tracţiune, chiar şi în condiţii dificile de drum.

    Cifre pentru BMW M240i xDrive Cabriolet:
    Consum mixt de combustibil: 7,8 l/100 km
    Emisii medii de CO₂: 179 g/km

  • Mai multă sportivitate: transmisia Steptronic Sport cu 8 trepte

    Caracterul dinamic al BMW M240i Cabriolet este oferit de transmisia Steptronic Sport cu 8 trepte. Funcţia „Launch Control” permite automobilului să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 4,7 secunde. Iar pentru a afla ce înseamnă cu adevărat forţa de tracţiune, nu trebuie decât să apeşi butonul „DSC” (Dynamic Stability Control, trad. Control dinamic al stabilităţii), să poziţionezi maneta schimbătorului de viteze în treapta „S”, să eliberezi uşor frâna şi să apeşi ferm pedala de acceleraţie.

  • Mai mult control: frâne M Sport în echiparea standard

    Discurile de frână cu patru pistoane fixe din aluminiu în faţă frânează optim jantele M din aliaj uşor de 18” Double-spoke, tip 436 M. Pe puntea spate se află varianta cu două pistoane. Discurile de frână oferă performanţă chiar şi la temperaturi ridicate, datorită sistemului intern de ventilaţie. Puterea incredibilă a acestui sistem de frânare poate fi uşor recunoscută chiar şi atunci când automobilul staţionează, datorită etrierelor de frână vopsite în albastru şi cu logo „M”.

FAMILIA DE AUTOMOBILE M PERFORMANCE.

Design sofisticat, tracţiune optimă, dinamică de condus maximă: caracteristicile esenţiale ale automobilelor M Performance. Modelele sunt disponibile în exclusivitate de la BMW M GmbH şi îmbină cele mai bune caracteristici ale seriei din care fac parte cu genele dinamice specifice BMW M, iar astfel creează propria clasă de automobile.

Şi mai multă plăcere de a conduce.

Descoperă toate modelele din gama de automobile M Performance.

Consum de combustibil şi emisii de CO₂.

  • Cifrele pentru consumul de combustibil, emisiile de CO₂ şi consumul de energie se aplică în funcţie de formatul de jante şi anvelope selectat. Consumul de combustibil este determinat în concordanţă cu circuitul ECE de condus.

    Autonomia automobilului depinde de diverşi factori, în special de: stilul individual de condus, ruta selectată, condiţiile meteo, utilizarea sistemului de încălzire/ aer condiţionat şi de cerinţele individuale.

    Informaţii suplimentare despre consumul de combustibil şi despre emisiile oficiale de CO₂ pot fi obţinute consultând reglementările referitoare la consumul de combustibil şi emisiile de CO₂ ale autoturismelor noi. Acestea pot fi obţinute gratuit de la dealerul tău BMW.