FRUMUSEŢEA CA FIARĂ DEZLĂNŢUITĂ.

BMW M6 Cabriolet.

FRUMUSEŢEA CA FIARĂ DEZLĂNŢUITĂ.BMW M6 Cabriolet.

Consum mixt, în l/100 km

10,3

Emisii de CO2, în g/km

239

Cuplu maxim în Nm, la 1/min.

680/ 1.500–5.750

Visele cele mai frumoase le trăieşti cu ochii deschişi – şi cu soft-top-ul deschis, atunci când te afli în BMW M6 Cabriolet, unde calităţile mărcii inconfundabile BMW M GmbH se îmbină pentru a oferi performanţă care îţi taie respiraţia şi rafinament specific modelelor cabriolet. În doar 19 secunde, soft-top-ul se deschide şi dezvăluie un habitaclu creat pe măsura automobilului, cu cele mai distinse materiale din Colecţia BMW Individual.
Cu sunetul puternic, motorul M TwinPower Turbo pe benzină cu 8 cilindri şi 560 CP al acestui model este gata de acţiune. Un centru de putere suprem care poate ajunge de la 0 la 100 kilometri la oră în 4,3 secunde. Pentru a se asigura că transferă puterea către şosea cu cea mai mare precizie, BMW M6 Cabriolet este echipat cu diferenţial M activ, direcţie Servotronic M adaptabilă la viteza de rulare şi transmisie M cu ambreiaj dublu şi Drivelogic, pentru agilitate maximă. Şi datorită frânelor M din carbon şi ceramică disponibile opţional, BMW M6 Cabriolet se opreşte aproape instantaneu. Acesta este momentul perfect pentru a te relaxa şi a te bucura pe deplin de designul exterior cu contururi puternice al acestui cabriol

DESCOPERĂ BMW M6 CABRIOLET.

Design.

Având în vedere cât de bine arată, este păcat că dispare atât de repede din câmpul vizual, fiind foarte rapid. Fie că are soft-top-ul deschis sau închis, liniile puternice şi mai ales vopseaua în Albastru Frozen metalizat disponibilă opţional în cadrul Colecţiei BMW Individual transformă BMW M6 Cabriolet într-un adevărat punct de atracţie. Designul şi performanţa se îmbină în simbioză perfectă. Această perfecţiune este uşor de recunoscut la şorţul faţă optimizat aerodinamic şi cu prize de aer generoase, care asigură motorului V8 aer din belşug, oricând. Interiorul BMW M6 Cabriolet este croit pe măsura nevoilor tale, în timp ce designul conceput cu atenţie maximă la detalii demonstrează perfecţiune. Habitaclul formează o singură unitate ce înconjoară conducătorul auto cu materiale distinse, disponibile opţional în cadrul Colecţiei BMW Individual. Fiecare element de control se află exact acolo unde ai nevoie să fie. Niciodată nu a fost atât de uşor să te simţi ca acasă într-un automobil sport. Centrul funcţional al interiorului este volanul M îmbrăcat în piele. Imediat lângă suportul pentru degetul mare de pe acesta se află padelele de schimbare a treptelor de viteză pentru sistemul de transmisie M cu ambreiaj dublu şi Drivelogic şi butoanele de control M Drive.

Dinamică de condusă şi eficienţă.

În BMW M6 Cabriolet, sunetul puternic al motorului M TwinPower Turbo cu 8 cilindri, sistemele de asistare a conducătorului auto de ultimă generaţie şi suspensia cu gene motorsport se îmbină armonios şi spulberă graniţele dintre şosea şi pista de curse. De îndată ce cobori soft-top-ul simţi că nu mai există graniţe nici între automobilul tău şi o barcă de viteză.

BMW Individual.

Caracterul unic este dezvăluit în fiecare detaliu – aceasta este esenţa adevăratei exclusivităţi. Îndeplineşte-ţi dorinţa de perfecţiune, cu echipamentele BMW Individual pentru noul BMW M6 Cabriolet.

412 kW

Inginerii de la BMW M GmbH concep motoare ce sunt adevărate capodopere. Caracteristici precum turbocompresorul dublu şi motorul M TwinPower Turbo pe benzină cu 8 cilindri sunt ideale pentru un stil de condus extrem. O apăsare uşoară a pedalei de acceleraţie este suficientă pentru eliberarea puterii mai spontan ca niciodată. În plus, atunci când conduci cu soft-top-ul deschis, această experienţă a condusului este completată de sunetul impunător al motorului cu 8 cilindri.