DELEAGĂ CĂTRE AJUTOARE DE ÎNCREDERE.

Sistemele BMW ConnectedDrive de asistare a conducătorului auto disponibile pe BMW X5 M.

Poziţie înaltă a scaunelor, ergonomie sportivă: în BMW X5 M eşti sigur(ă) că ai totul sub control. Cu toate acestea, nu trebuie să faci totul singur(ă); poţi delega unele sarcini către sistemele de asistenţă a conducătorului auto, precum parcarea sau reglajul farurilor. Inovaţiile de la BMW ConnectedDrive te sprijină în numeroase situaţii, pentru ca tu să te bucuri de confort maxim şi de siguranţă sporită.
 

Control Display-ul cu design nou de interfaţă pentru utilizator va fi disponibil începând cu luna octombrie 2016.

SISTEM DE CAMERE VIDEO CU PERSPECTIVĂ PANORAMICĂ.

Sistemul de camere video cu perspectivă panoramică include camera video cu perspectivă de sus, cea cu perspectivă spate şi panoramică. Camerele video din oglinzile exterioare şi cele două camere video cu unghi amplu amplasate în părţile faţă şi spate ale automobilului oferă imagine panoramică la 360° asupra automobilului, precum şi perspectivă panoramică a zonelor din faţa şi din spatele acestuia.
Camera video cu perspectivă de sus oferă imagine panoramică la 360° a automobilului, iar computerul utilizează aceste date pentru a genera o imagine virtuală a automobilului, pentru a facilita manevrarea. Unghiul amplu al camerei video cu perspectivă laterală aflată între cele două grile ale radiatorului, împreună cu camera video spate, îţi oferă perspectivă panoramică a părţilor din faţă şi spate ale automobilului. Asistentul în intersecţii asistă conducătorul auto prin afişarea unor săgeţi galbene pe marginea imaginii, precum şi prin afişarea unui triunghi galben de avertizare acolo unde există intersecţii.
Sistemul de camere video este activat atunci când automobilul se află în marşarier sau de îndată ce ai apăsat butonul PDC (Park Distance Control, trad. Sistem de asistenţă la parcare) sau ai activat camera video cu perspectivă laterală. Imaginile captate de camerele video sunt redate pe Control Display. Conducătorul auto poate alege între camera video spate, cea cu perspectivă de sus sau cea panoramică. Funcţia camerei video cu perspectivă laterală este dezactivată automat atunci când automobilul se deplasează cu viteza de 15 km/h sau mai mare.

SISTEM BMW HEAD-UP DISPLAY INTEGRAL COLOR CU FUNCŢII SPECIFICE M.

Sistemul BMW Head-Up Display integral color cu funcţii specifice M proiectează informaţii esenţiale pentru condus direct în câmpul tău vizual, iar astfel tu te poţi concentra exclusiv asupra condusului. Sistemul proiectează viteza curentă şi instrucţiuni de navigaţie, informaţii obţinute de la sistemul Speed Limit Info cu privire la limita de viteză şi restricţiile de depăşire, servicii de divertisment şi telefonie, împreună cu informaţii şi avertizări din partea sistemelor de asistare a conducătorului auto. Poţi selecta un mod de afişaj mai sportiv, specific M, prin apăsarea unui singur buton. Pe lângă vitezometrul digital, se vor afişa treapta de viteză curentă şi turometrul în diverse culori, cu semnale luminoase pentru determinarea celui mai bun moment de schimbare a vitezelor.
Iconiţele proiectate pe parbriz sunt afişate cu rezoluţie mare şi integral color. Imaginea pare a fi proiectată la 2,3 metri în faţa automobilului, iar poziţionarea optimă a acesteia îţi permite să consulţi informaţiile afişate rapid şi confortabil, fără a fi distras(ă) de la condus. Intensitatea luminii proiecţiei este adaptată automat la intensitatea luminii din exterior, cu afişaje diferite pentru modurile de zi sau de noapte, iar înălţimea proiecţiei poate fi de asemenea adaptată. Poţi selecta informaţiile suplimentare pe care doreşti să le vezi afişate, pe lângă viteza curentă şi atenţionările din partea sistemelor de asistare a conducătorului auto.

BMW NIGHT VISION CU FASCICUL DINAMIC DE LUMINĂ.

Vezi perfect, chiar şi noaptea: sistemul BMW Night Vision cu fascicul dinamic de lumină te ajută să detectezi pietonii şi animalele mari pe timp de noapte - chiar şi de la distanţă. O cameră video cu infraroşu poziţionată în grila BMW a radiatorului redă imagini din faţa automobilului direct pe Control Display. Imaginea afişată îţi permite să identifici pietonii sau animalele care se află la o distanţă de până la 300 de metri de automobil.
În momentul în care există pietoni sau animale mari neiluminate pe traseul de rulare al automobilului, acestea sunt detectate de senzori cu infraroşu, iar sistemul direcţionează înspre aceştia două fascicule de lumină independente, fără a avea efect de orbire. Lumina avertizează conducătorii şi pietonii despre o potenţială situaţie periculoasă.
Conducătorul auto primeşte avertismente suplimentare prin intermediul afişajului din automobil sau din partea sistemului BMW Head-Up Display. O iconiţă roşie care se iluminează intermitent (şi care simbolizează persoane sau animale) apare afişată în cazul în care există risc iminent de coliziune. De asemenea, într-o astfel de situaţie se emite şi un semnal sonor, în timp ce frânele intră în stare maximă de stand-by. Sistemul de avertizare se activează automat atunci când porneşti automobilul. Sistemul emite avertizări chiar şi atunci când nu este activată afişarea de imagini. Sistemul BMW Night Vision cu fascicul dinamic de lumină este o inovaţie de la BMW ConnectedDrive.

ASISTENT LA CONDUS.

Pachetul Driving Assistant reprezintă o combinaţie de sisteme bazate pe camere video, precum Avertizare la părăsirea benzii de circulaţie, Avertizare de coliziune frontală şi Avertizare de pietoni cu funcţie de pregătire de frânare.

La viteze de peste 70 km/h, sistemul de Avertizare la părăsirea benzii de circulaţie detectează marcajele rutiere şi avertizează în cazul unei schimbări neintenţionate de bandă, prin vibraţii ale volanului. Avertismentul nu va fi activat dacă schimbarea de bandă se realizează în mod intenţionat, adică atunci când semnalizarea este activată.

Sistemul de Avertizare de coliziune frontală cu funcţie de pregătire de frânare detectează automobile, în timp ce sistemul de Avertizare de pietoni cu funcţie de pregătire de frânare reacţionează la pietoni. Dacă automobilul din faţă frânează brusc, automobilul BMW răspunde prompt atunci când este activat sistemul de Avertizare de coliziune frontală. Acest sistem operează în etape – mai întâi afişează un simbol de avertizare, apoi simbolul se aprinde intermitent şi este însoţit de un semnal acustic, după care se aplică frânare fermă (la viteze mai mici de 60 km/h). Sistemul de Avertizare de pietoni emite un singur avertisment, în cazul unui risc posibil de coliziune, la viteze de la 10 până la 60 km/h. Dacă sistemul emite avertismente în cazul unui potenţial risc de coliziune, frânele sunt precondiţionate simultan, pentru răspuns mai prompt. În cazul unei urgenţe sistemul acţionează frânarea automat. Această funcţie poate fi limitată în condiţii de iluminare slabă sau ceaţă.

AVERTIZARE LA SCHIMBAREA BENZII DE CIRCULAŢIE.

La viteze de 20 km/h sau mai mari, sistemul de Avertizare la schimbarea benzii de circulaţie bazat pe funcţii radar detectează automobilele care se află în unghiul mort, precum şi automobilele de pe benzile de circulaţie învecinate. Conducătorul auto este averizat despre prezenţa altor automobile în zona critică, prin afişarea unui simbol triunghiular pe oglinzile exterioare. Dacă totuşi ai intenţia de a schimba banda de circulaţie şi activezi semnalizarea, vei fi avertizat(ă) asupra potenţialului pericol pe care îl presupune această situaţie, prin vibraţii ale volanului şi prin afişarea unui simbol triunghiular pe oglinzile exterioare.

SISTEM DE NAVIGAŢIE PROFESSIONAL.

Sistemul de navigaţie Professional are design elegant şi îndeplineşte o gamă extinsă de funcţii. Este un sistem de navigaţie uşor de utilizat, integrat perfect în automobilele BMW. Conceptul de operare iDrive şi Controller-ul iDrive Touch sunt incluse în pachet. Sistemul include kit hands-free cu interfaţă USB şi sistem de comandă vocală, dar şi Radio BMW Professional cu DVD drive, precum şi 20 GB de memorie pentru fişiere audio. Conducătorul auto beneficiază şi de funcţia Informaţii din trafic în timp real (RTTI – Real Time Traffic Information) (funcţia nu este disponibilă încă în România). Ecranul LCD color de 10,25” cu funcţie „split-screen” (ecran principal şi ecran secundar) a fost conceput pentru lizibilitate optimă şi claritate.

Sistem de navigaţie Professional.

  • Controller iDrive Touch

    Controller-ul iDrive Touch cu butoane de control pentru accesarea directă a meniurilor, cu opt funcţii preferenţiale şi sistemul de comandă vocală, are sistem de operare intuitiv cu suprafaţă tactilă, care îţi permite să introduci cu uşurinţă adresele de destinaţie folosind propriul tău scris de mână. Datorită unei hărţi tridimensionale, care include imagini captate cu ajutorul sateliţilor pentru imaginea de fundal, cu reprezentări realiste ale destinaţiilor alese, întregul proces de navigaţie devine o experienţă vizuală captivantă.

    La dealerii BMW sunt disponibile (fără taxe pentru licenţă) actualizări ale hărţilor timp de trei ani. În cadrul BMW ConnectedDrive, sistemul actualizează în mod automat hărţile în anumite ţări europene, timp de trei ani, cu o frecvenţă de până la patru ori pe an.

ASISTENT LA PARCARE.

Asistentul la parcare complet automat reprezintă cea mai recentă generaţie de confort la parcare într-un automobil BMW. În această generaţie, sistemul selectează treapta „înainte” sau „înapoi”, preia controlul direcţiei şi accelerează sau frânează automat atunci când este necesar. Înainte de manevra de parcare, conducătorul auto nu trebuie decât să activeze semnalizarea şi apoi să ţină apăsat butonul PDC pe toată durata manevrei de parcare, precum şi să monitorizeze zona din jurul automobilului cu ajutorul camerei video cu perspectivă spate care se activează automat.
Odată ce manevra s-a încheiat, sistemul selectează poziţia P de condus. Când rulezi cu viteze de până la 35 km/h şi la o distanţă maximă de 1,5 metri faţă de automobilele parcate, senzorii cu ultrasunete ai automobilului BMW afişează pe Control Display spaţiile de parcare posibile în care se poate efectua parcarea laterală, paralel cu drumul.

BMW SELECTIVE BEAM.

Cu ajutorul funcţiei BMW Selective Beam, condusul pe timp de noapte devine mai sigur şi mai confortabil. Această funcţie îţi oferă vizibilitate excelentă pe timp de noapte, fără a-i orbi pe ceilalţi participanţi la trafic. Sistemul îi detectează pe ceilalţi participanţi la trafic şi îi exclude selectiv din raza de acţiune a fazei lungi a farurilor. Detecţia pentru distanţe de până la 400 de metri asigură recunoaşterea rapidă a pericolelor.