Pachetul sport M pentru BMW X5.

Exclusiv, stilat şi inconfundabil de puternic: pachetul sport M lasă o impresie deosebit de puternică. Aspectul său dinamic este potenţat de aripile lăţite ale roţilor şi de exteriorul în culoare Negru Carbon metalizat (în imagine), exclusivă pachetului sport M. Totul este polişat perfect în culoarea caroseriei, de la barele de protecţie la pragurile uşilor. Pe lângă culoarea Negru Carbon, sunt disponibile de asemenea încă 5 culori pentru exterior. Aspectul sportiv este accentuat şi mai mult de jantele M din aliaj uşor V-spoke, tip 223M, cu anvelope mixte.

Jante M din aliaj uşor, tip 227M, pentru BMW X5.

Design-ul este atât clasic, cât şi sportiv: jantele exclusive din aliaj de 19 inchi, tip 227M subliniază aspectul puternic şi dinamic al BMW X5. Echipate standard cu anvelope de viteze mari, acestea oferă echipamentul ideal pentru o dinamică de condus care taie respiraţia. Acestea reprezintă punctul de contact dintre puterea imensă a BMW X5 şi şoseaua din faţă.

Scaune sport M pentru BMW X5.

Scaunele BMW X5 combină ceea ce este mai bun din confort şi sportivitate, asigurându-se astfel că dumneavoastră vă bucuraţi de cel mai ridicat confort, cu fiecare curbă pe care o luaţi. Acest lucru a fost realizat prin selectarea unui material special pentru tapiţerie, exclusiv scaunelor M. Pielea Nappa neagră exclusivă, design-ul ergonomic exclusiv şi părţile laterale proeminente contribuie de asemenea la acest nivel înalt de confort. Scaunele conducătorului auto şi ale pasagerului faţă sunt reglabile electric. Scaunul conducătorului auto este echipat cu o funcţie de memorare.

Volan sport M pentru BMW X5.

O adevărată experienţă pentru mâini: volanul sport M al BMW X5 cu design în 3 spiţe vă oferă un control total la îndemâna dumneavoastră. Cu ajutorul butoanelor multifuncţionale integrate, puteţi opera radio-ul şi CD player-ul şi puteţi folosi (opţional) telefonul mobil în timp ce conduceţi şi fără a vă lua mâinile de pe volan.

 
Pagina 4 din 4