Pachetul Connectivity al BMW Z4 Roadster.

Mereu conectat: pregătirea pentru telefonul mobil cu interfaţă Bluetooth, de la BMW ConnectedDrive, vă permite să folosiţi funcţiile dispozitivului dvs. echipat cu Bluetooth în timpul călătoriei. E-mail-urile, mesajele text sau programările dvs. apar wireless pe Control Display şi pot fi accesate folosind Controller-ul iDrive, volanul multifuncţional sau sistemul de Comandă vocală.

În plus, interfaţa audio USB vă oferă acces uşor la muzica de pe smartphone-ul sau MP3 player-ul dvs. Titlul melodiei curente este afişat pe Control Display, alături de coperta albumului. Adaptorul snap-in opţional este foarte util: staţia de andocare menţine dispozitivul ferm şi îl încarcă automat în timpul folosirii.

Interfaţa audio/USB a BMW Z4 Roadster.

Cum navigaţi printr-o colecţie de 10.000 de melodii? Folosind volanul multifuncţional sau butonul iDrive. Aproape toate MP3 player-ele obişnuite, iPod-urile, stick-urile USB şi telefoanele mobile pot fi integrate fără efort în sistemul audio. Titlul melodiei curente este afişat fie în iDrive, fie pe afişajul radio. Hard drive-ul intern operat via o interfaţă USB 2.0 este integrat în torpedou, iar player-ele şi iPhone-urile pot fi operate direct folosind conexiunea USB din consola centrală.

Pregǎtire telefon mobil cu interfaţǎ Bluetooth pentru BMW Z4 Roadster.

Interfaţa Bluetooth opţională oferă o conexiune wireless între autovehicul şi telefoanele mobile compatibile Bluetooth. Telefoanele sunt operate cu ajutorul kit-ului hands-free, a volanului multifuncţional, a Controller-ului iDrive sau a Comenzii vocale, în funcţie de echipamentele opţionale ale fiecărui automobil. Dealer-ul dumneavoastră BMW vă va informa care sunt telefoanele mobile (şi versiunile software) compatibile cu interfaţa Bluetooth opţională.

Navigarea în BMW Z4 Roadster.

Sistemul de navigare BMW Professional are un monitor de 8,8 inchi şi un afişaj 3D pentru hǎrţi. Orice ambuteiaj în trafic este marcat pe hartǎ, astfel încât conducǎtorul auto este întotdeauna informat despre ruta alternativǎ sugeratǎ de sistemul de navigare. Pentru o siguranţǎ crescutǎ, sistemul opţional de Comandǎ vocalǎ vǎ permite sǎ specificaţi destinaţii noi fǎrǎ a fi nevoie sǎ vǎ luaţi mâinile de pe volan. Mediul de stocare integrat depoziteazǎ toate hǎrţile, adresele şi contactele dumneavoastrǎ, împreunǎ cu aproximativ 100 de CD-uri cu muzicǎ, în fişiere MP3.

Hǎrţile digitale ale BMW Z4 Roadster.

Reţelele de şosele se modifică în mod constant: hărţile digitale pentru sistemele de navigare BMW vă informează despre aceste modificări şi sunt disponibile bianual, pe CD sau DVD. Ghidul de călătorie Falk* vă oferă de asemenea o gamă de informaţii suplimentare utile, cum ar fi puncte de atracţie locale şi restaurante.

*Ghid de călătorie Falk pentru Europa de Vest (fără Scandinavia).

 
Pagina 5 din 5