INTELIGENT. INOVATOR. EFICIENT.

Aerodinamică şi managementul energiei.

INTELIGENT. INOVATOR. EFICIENT.

Aerodinamică şi managementul energiei.

Fiecare automobil BMW are în echiparea standard tehnologii BMW EfficientDynamics precum funcţia Start Stop motor automată, Recuperarea energiei la frânare sau servodirecţia electrică. Aceste tehnologii reprezintă împreună managementul inteligent al energiei, care asigură mobilitatea durabilă din prezent. Mai mult chiar, designul aerodinamic optimizat oferă dinamică şi eficienţă.

INTELIGENT. INOVATOR. EFICIENT.Aerodinamică şi managementul energiei.

Fiecare automobil BMW are în echiparea standard tehnologii BMW EfficientDynamics precum funcţia Start Stop motor automată, Recuperarea energiei la frânare sau servodirecţia electrică. Aceste tehnologii reprezintă împreună managementul inteligent al energiei, care asigură mobilitatea durabilă din prezent. Mai mult chiar, designul aerodinamic optimizat oferă dinamică şi eficienţă.

MĂSURI AERODINAMICE.

Detalii minore, beneficii majore.

Ideile bune nu sunt neapărat şi complicate: datorită măsurilor aerodinamice precum controlul prizelor de aer, spoilerul spate activ sau elementul „Air Curtain” din şorţul faţă, automobilul tău BMW poate atinge un coeficient de fricţiune optimizat. Acest lucru are efect pozitiv asupra eficienţei şi stabilităţii la condus şi reduce în acelaşi timp nivelul de zgomot în habitaclu. Convinge-te singur(ă).

Spoiler spate activ.

Pe măsură ce creşte viteza, cresc şi forţele care acţionează asupra caroseriei automobilului. La viteze de 110 km/h, spoilerul spate activ se extinde automat, iar astfel fricţiunea se reduce, ţinuta de drum este optimizată şi presiunea asupra punţii spate scade. În plus, consumul de combustibil este redus şi prin urmare scad emisiile de CO2. La viteze de 70 km/h, spoilerul spate se retrage automat.

Element „Air Curtain”.

În timp ce tu controlezi automobilul, elementul „Air Curtain” controlează fluxul de aer. Acest lucru se datorează faptului că reduce rezistenţa la aer a caroseriei într-un mod foarte simplu, dar foarte eficient. Canalele sale care se îngustează accelerează fluxul de aer şi îl ghidează pentru a trece pe lângă roţi. Astfel se reduc turbulenţele în arcadele roţilor şi frecarea la nivelul caroseriei, iar consumul de combustibil şi emisiile de CO2 sunt mici.

Controlul prizelor de aer.

Sistemul de control al prizelor de aer ştie când este nevoie de aer pentru motor, frâne sau alte componente şi deschide automat prizele de aer. Dacă nu mai este necesară admisia de aer, le închide din nou, ceea ce îmbunătăţeşte aerodinamica şi rezultă în consum mic de combustibil.

Element „Air Blade”.

Elementul „Air Blade” este o extensie cu muchii ascuţite a montantului C, care separă fluxul de aer şi reduce curentul lăsat în spatele automobilului. Astfel se reduce rezistenţa aerodinamică în partea spate, care la rândul său are ca rezultat consum de combustibil şi emisii de CO2 mici.

Jante aero.

Sunt perfecte pentru aerodinamică eficientă: jantele Aero cu rezistenţă optimizată şi design în stil turbină orientează în mod optim aerul pe părţile laterale ale automobilului, iar astfel aerodinamica automobilului creşte.

Prize de aer „Air Breather”.

Accelerezi. Mergi din ce în ce mai repede. Şi totuşi nu simţi nicio rezistenţă a aerului. Acest lucru se întâmplă pentru că prizele de aer „Air Breather” direcţionează aerul de la roţile din faţă, iar astfel se reduc turbulenţele din zona arcadelor roţilor, se descompun curenţii de aer şi prin urmare consumul de combustibil şi emisiile de CO2 sunt mici.

Aerodinamica BMW i8.

Caroserie optimizată, formă conică uimitoare, greutate mică: BMW i8 îşi demonstrează clar caracterul de automobil sport pur-sânge. O serie de caracteristici optimizate aerodinamic se asigură că automobilul beneficiază de dinamică maximă şi de eficienţă optimă. Un exemplu se poate observa la stopurile LED create pe principiul designului stratificat şi construite ca nişte canale de aer prin care trece fluxul de aer.

Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 2,1
Emisii medii de CO2, în g/km: 49
Consum mediu de energie, în kWh/100 km: 11,9

MANAGEMENT INTELIGENT AL ENERGIEI.

Condus economic. Bucurie fără limite.

Tehnologiile inovatoare precum servodirecţia electrică, modul ECO PRO sau sistemul de Recuperare a energiei la frânare se îmbină pentru a economisi energia, iar astfel garantează mai multă plăcere de a conduce. Aceste funcţii sunt prezentate aici.

Recuperarea energiei la frânare.

Apeşi frâna. În acelaşi timp, se produce energie. Energie cinetică valoroasă, care poate fi exploatată. Sistemul de Recuperare a energiei la frânare o transformă în energie electrică şi o utilizează pentru a încărca bateria, în loc să o lăse să se irosească. Astfel, se reduce efortul necesar pentru ca motorul să încarce bateria, iar astfel consumul de combustibil şi emisiile de noxe sunt mici.

Modul ECO PRO.

Concentrează-te pe plăcerea de a conduce. Eficienţa este disponibilă prin simpla apăsare a unui buton. Modul ECO PRO permite economii de combustibil de până la 20%, fără a fi nevoie să realizezi vreo acţiune anume. Aproximativ 5% din consumul de combustibil poate fi economisit prin funcţii suplimentare. Economisirea totală se transformă într-un anumit număr de kilometri şi este afişată ca distanţă bonus de parcurs pe computerul de bord. Ca urmare, poţi vedea în orice moment ce distanţă mai poţi parcurge.

Servodirecţie electrică.

Sistemele convenţionale care te sprijină la direcţionare funcţionează pe bază hidraulică. Acestea funcţionează permanent - chiar şi atunci când nu mişti volanul absolut deloc. Iar acest lucru consumă energie. În cazul servodirecţiei electrice, un motor electric îl înlocuieşte pe cel hidraulic şi devine activ doar atunci când mişti efectiv volanul. Pe drumuri drepte sau în viraje cu unghi de virare constant, sistemul nu intervine şi nu foloseşte energie. Astfel consumul de combustibil este redus şi se păstrează experienţa condusului dinamic ce caracterizează automobilele BMW.

Distanţă bonus de parcurs.

Modul ECO PRO pentru consum optimizat de combustibil asigură adaptarea inteligentă a pedalei de acceleraţie şi a parametrilor transmisiei, împreună cu strategia de control a sistemului de încălzire/ răcire. Sfaturile ECO PRO te ajută să îţi îmbunătăţeşti comportamentul personal la condus, iar distanţa bonus de parcurs este afişată sub formă de kilometri suplimentari pe care i-ai câştigat conducând în modul ECO PRO orientat spre consum optimizat.

TEHNOLOGII CARE ECONOMISESC ENERGIE PENTRU A OFERI PLĂCEREA DE A CONDUCE EFICIENT.

Fiecare situaţie este diferită şi necesită acţiuni specifice. Tehnologiile de economisire a energiei, precum indicatorul de schimbare optimă a treptelor de viteză sau funcţia Start Stop motor automată, te ajută să faci alegeri mai bune şi astfel să conduci mai eficient.

  • Indicator de schimbare optimă a treptelor de viteză

    Un element cheie al eficienţei este să alegi momentul potrivit pentru a schimba treapta de viteză. Treapta de viteză cea mai eficientă în fiecare moment se calculează în funcţie de situaţia de condus şi de turaţiile motorului, iar apoi este afişată pe Info Display.
    De asemenea, sistemul detectează accelerarea puternică şi în acest caz recomandarea va fi amânată până ce viteza motorului este mare din nou. Teste comparative au demonstrat că automobilele cu indicator de schimbare optimă a treptelor de viteză folosesc cu aproximativ 4% mai puţin combustibil.

  • Funcţie Start Stop motor automată

    Economie de combustibil în mod eficient: funcţia Start Stop motor automată se asigură că se consumă combustibil doar atunci când automobilul tău funcţionează efectiv. Atunci când automobilul se opreşte temporar, de exemplu în timp ce aştepţi la semafor sau în trafic aglomerat, funcţia Start Stop motor automată economiseşte combustibil prin oprirea motorului. Atunci când conducătorul auto apasă ambreiajul (în cazul transmisiei manuale) sau ia piciorul de pe frână (în cazul transmisiei Steptronic), motorul reporneşte automat, într-o fracţiune de secundă.

  • Anvelope cu rezistenţă redusă la rulare

    Pe autostradă. În oraş. Oriunde. Atunci când conduci, asupra anvelopelor acţionează în mod constant forţe care determină modificarea formei acestora atunci când sunt în contact cu suprafaţa carosabilă. Această deformare dispare doar dacă anvelopa nu mai este în mişcare. Anvelopele cu rezistenţă redusă la rulare au în componenţa suprafeţei de rulare şi a secţiunilor laterale materiale speciale care reduc gradul de deformare. Drept rezultat, consumul de combustibil şi emisiile de noxe sunt mici.

CONSUM DE COMBUSTIBIL ŞI EMISII DE CO2.

Informaţii suplimentare despre consumul de combustibil şi despre emisiile oficiale de CO2 pot fi obţinute consultând reglementările referitoare la consumul de combustibil şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi. Acestea pot fi obţinute gratuit de la dealerul tău BMW.