Racing League Romania

RACING LEAGUE ROMÂNIA.

powered by BMW.

RACING LEAGUE ROMÂNIA.powered by BMW.
26.06.2020

Racing League Romania powered by BMW: sezonul 6 marchează o nouă evoluţie a curselor virtuale din România!

Sezonul al şaselea al Racing League Romania powered by BMW aduce o profesionalizare a seriei şi un calendar provocator, centrat pe traseele nord-americane unde a scris istorie modelul BMW M3 GT2.

 

La doar o lună şi jumătate după încheierea sezonului precedent, comunitatea Racing League Romania este pregătită să pornească într-o nouă aventură - o campanie de 10 etape ce se va disputa într-un context global diferit faţă de primăvara acestui an. După o perioadă în care întreaga suflare a sporturilor cu motor s-a refugiat în plan virtual, RLR dă un prim test de maturitate odată cu anunţarea unui calendar întins pe patru luni în care se dispută o multitudine de curse reale.

 

Sezonul al şaselea în parteneriat cu BMW România.

 

Racing League Romania a venit în întâmpinarea comunităţii de sim racing cu provocări şi curse variate în perioada dintre sezoane (Race of Champions, Kinder Challenge 1 iunie, All-Star Race), iar următoarea iteraţie a campionatului va reprezenta al doilea episod al parteneriatului cu BMW România. Cursele vor fi difuzate în direct pe pagina Facebook BMW Romania şi vor putea fi urmărite pe micile ecrane la Telekom Sport.

Citeşte în continuare

#STĂMACASĂ

Evenimentul va putea fi urmărit în transmisiune live pe pagina de Facebook BMW România, în fiecare luni pentru Liga PRO, de la 20:30. Pentru mai multe detalii te rugăm să accesezi şi restul paginilor dedicate celui mai bun campionat de simracing din România.

O oră de pilotaj virtual în care nu am avut timp să beau o gură de apă, deși îmi plasasem strategic o sticlă în apropiere cu dopul scos. O oră de epuizare psihică, dar una extrem de plăcută, iar aici mai adaug și efortul fizic... nu zâmbiți, chiar și virtual, efortul există. Fabuloasă a fost starea de bine și împlinire de la final, nu o pot descrie în cuvinte, ceea ce este suficient pentru a mă încărca cu motivare să lupt pentru a încerca să degust sentimentele din cursele superioare.
Constantin Ciobanu, Jurnalist auto cu două decenii de experienţă, participant la mai multe competiţii pe circuit, concurent RLR.

Puteţi citi poveştile despre participarea lui în campionat aici.

Citeşte în continuare

NOUTĂŢI

Sezonul 6 Racing League Romania
29.10.2020

VICTORIE PENTRU ALEX CASCATĂU, TITLURILE SEZONULUI ACONTATE DE VICTOR TARAȘ ȘI WALK RACING.

Cea de-a doua campanie a Racing League Romania în 2020 a ajuns la final cu o luptă pasionantă pe Autodromo Enzo e Dino Ferrari, traseul italan de Grand Prix fiind gazda unei runde decisive în care patru piloți și trei echipe au vizat titlurile de campioni. Emanuel Gaczella și Andrei Bechir au ieșit din calcule la finele primei manșe, însă Mihai Șuțeanu a dat totul pentru a-i lua puncte lui Victor Taraș în ambele curse. Nu a fost însă suficient, Taraș păstrând un mic avans, în pofida unei penalizări post-cursă. Astfel, tânărul brașovean intră în galeria campionilor RLR, alături de Victor Nicolae, Alex Cascatău și Cristian Berindea.

 

Victoria lui Șuțeanu l-a ținut în cărți

 

Mihai Șuțeanu a început seara cu un timp de 1:43.458 ce i-a adus cel mai detașat pole position al sezonului și trei puncte adiționale. Victor Taraș a venit însă în prima linie, iar Emanuel Gaczella a încheiat al treilea sesiunea de calificări, la trei sferturi de secundă de poleman. Andrei Bechir nu a reușit decât al șaptelea timp, la mai bine de o secundă de reperul lui Șuțeanu, împărțind linia a patra a grilei cu coechipierul Cristian Berindea.

Ordinea primilor trei nu s-a schimbat de-a lungul primei manșe de 30 de minute, în timp ce Bechir a urcat imediat după start până pe 4, dar a pierdut pozițiile ulterior și tot pe 7 a ajuns la sosire. În frunte, Șuțeanu a pus un avans de două secunde față de Taraș în prima jumătate a cursei, însă adversarul său a presat spre final și s-a apropiat. Nu a reușit să și depășească, dar s-a consolat cu punctul suplimentar aferent celui mai rapid tur, astfel păstrând un avans de 12 puncte înaintea ultimului start al sezonului. Gaczella și Bechir au fost scoși din lupta pentru titlul piloților, însă contau până la final în disputa echipelor.

 

Prima victorie din 2020 pentru Alex Cascatău

 

Pe grila inversată, din prima linie se lansau Alex Cascatău și Cezar Toader. Cei doi aveau să aibă scenarii de cursă complet diferite. Campionul din Supercar Challenge a condus cursa cap-coadă, reușind să acceadă la timpi cu aproape o secundă mai buni față de cei din prima manșă. În urma lui Cascatău, Bechir a progresat până pe locul secund, dar nu a putut reduce semnificativ ecartul, fiind mai degrabă ocupat cu defensiva în fața unui grup ce conținea mulți piloți cu ritm similar.

Victor Nicolae a efectuat depășirile cruciale și a ajuns până pe poziția a doua, apoi s-a apropiat de Cascatău și a încercat un atac la ultima trecere prin Tamburello. Campionul sezonului al treilea al RLR s-a apărat și a învins pentru prima oară la bordul unui BMW, în timp ce Nicolae a rămas să împartă recordul de victorii din actualul sezon (4) cu Gaczella și Șuțeanu. Acesta din urmă a făcut tot ce ținea de el, devansându-l pe Taraș în ambele manșe de la Imola. Mai mult, Taraș a stat cu emoții până a doua zi, când comisia a decis sancțiunea pentru un contact cu Bechir. 20 de secunde l-au privat de câteva poziții, însă tot a fost suficient pentru a rămâne lider.

 

Victor Taraș și revoluția noului val din sim racing

 

Cristian Berindea a debutat în Racing League Romania în sezonul al patrulea și a obținut titlul la prima tentativă. Ulterior, a rămas reperul absolut de viteză în campania de primăvară cu BMW M3 E30, însă trecerea la noua mașină pentru actuala stagiune a deschis pur și simplu disputa pentru podium către un număr mare de piloți. Victor Taraș a fost aproape de mai multe victorii, însă mereu s-a interpus un adversar și astfel câștigă titlul după un parcurs similar cu ceea ce vedem la Joan Mir în MotoGP.

Debutul în acest sezon însemna o trecere de cel puțin două etape prin Liga Semi Pro, ceea ce i-a făcut pe Șuțeanu și Gaczella să ajungă să se lupte pentru supremație abia de la Oschersleben. Cei doi au făcut destul pentru a aduce titlul echipelor în premieră pentru Walk Raicng, reușind o medie de puncte per etapă superioară campionului. 

Niciun fost campion al seriei nu a încheiat așadar în primii 6 la general, acolo unde Andrei Bechir se putea considera veteran la finele celui de-al treilea său sezon, față de toți ceilalți care au la activ doar cursele RLR din 2020. Totodată, acest sezon a rescris un record de învingători diferiți, Cascatău fiind al optulea sim racer care reușește să-și treacă în cont o manșă.

 

Marea oportunitate a pilotajului pe circuit

 

Ultima etapă de campionat nu înseamnă că Racing League Romania powered by BMW intră în vacanță. Luna noiembrie aduce mai întâi verdictul juriului în cadrul Gaming Video Awards, unde RLR este nominalizată la categoria ”cel mai bun stream” (locul al doilea din 33 de propuneri la faza votului publicului), apoi un eveniment demonstrativ în programul Bucharest Gaming Week 2020.

Totodată, contextul sanitar este determinant pentru a stabili momentul propice pentru gala de premiere a Racing League Romania, dar și pentru desfășurarea unui shootout între primii trei clasați (Victor Taraș, Mihai Șuțeanu și Andrei Bechir) pe Motorpark România la bordul modelelor BMW 228i. Tranziția de la virtual la real este dovedită pe plan mondial prin prestațiile unor piloți precum Norbert Michelisz (campion mondial FIA WTCR) sau James Baldwin (învingător în British GT), iar parteneriatele RLR cu Smart Driving și Motorpark România se axează tocmai pe descoperirea de noi piloți cu deprinderi transferabile din sim racing, câștigătorul acestei probe având o participare subvenționată la prima etapă a seriei de time attack ROTAC 2021.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
12.10.2020

GACZELLA ȘI NICOLAE SE IMPUN, LIDERII CLASAMENTULUI CEDEAZĂ PUNCTE IMPORTANTE PE WATKINS GLEN.

Opt piloți se prezentau la startul penultimei etape a sezonului cu șanse de a deveni campioni, însă cele două manșe de sprint au rezervat surprize la tot pasul. Mihai Șuțeanu (Walk Racing) și Victor Taraș (Transilana Racing) s-au duelat de la distanță și s-au confruntat cu probleme hardware, ceea ce i-a adus pe urmăritori tot mai aproape. Printre puținele certitudini după ultima etapă americană e faptul că va intra un nume nou în galeria campionilor RLR.

 

Votul este deschis la Gaming Video Awards

 

Ziua de curse în Liga PRO a Racing League Romania powered by BMW a fost marcată de începutul perioadei de vot al publicului la prima ediție a premiilor Gaming Video Awards, unde producțiile media ale campionatului sunt nominalizate la trei categorii. Competiția reunește elita scenei de gaming din România, iar RLR este unicul reprezentant al sferei de sim racing, care a crescut spectaculos de-a lungul anului 2020. Transmisiunile directe ale etapelor pot fi votate de pasionați la categoriile ”cel mai bun conținut de sports games” și ”cel mai bun stream”, iar podcast-ul RLR în care a fost invitat vicecampionul olimpic de tenis Florin Mergea intră în concurs la categoria ”cel mai bun video”.

 

Fiecare punct e crucial

 

Pe Watkins Glen, încă din sesiunea de calificări a fost amorsată bătălia dintre favoriți, Gaczella reușind să-l devanseze pe Taraș cu doar opt sutimi de secundă. Bogdan Moldovan (RacingSim) a continuat să-și etaleze forma bună și a obținut un punct ce urma să se dovedească esențial la finalul serii de concurs. 

 

Gaczella și Șuțeanu, destine contrastante

 

Prima cursă a fost la discreția polemanului, Gaczella reușind startul ideal. În spatele său, Moldovan a profitat de trasa interioară în primul viraj pentru a-l devansa pe Taraș, apoi primii trei s-au distanțat și configurația podiumului a fost clară. Victor Nicolae a anticipat plecarea și a fost nevoit să-și ispășească penalizarea, fiind apoi constrâns la o inspirată cursă de recuperare. Șuțeanu a trecut de Bechir, care mărturisea că-i lipsesc câteva zecimi pentru a se bate la vârf pe acest circuit. Cu 12 minute rămase s-a produs evenimentul crucial al manșei: o problemă hardware l-a făcut pe Șuțeanu să lovească zidul.

Ulterior, acesta s-a chinuit să ajungă la sosire într-un ritm considerabil mai lent, sperând la un ”colac de salvare” sub forma unei clasări în primii 10 care să-i aducă o poziție de start favorabilă pe grila inversată. O diferență de șapte poziții la sosire între Taraș și Șuțeanu a făcut ca ecartul dintre cei doi să crească de la 2 la 13 puncte.

 

Victor Nicolae se impune într-o manșă-cheie

 

Fiecare pilot din plutonul RLR a avut un rol important în economia campionatului în cursa a doua de pe Watkins Glen. Încă din primul tur, Taraș a fost trădat de hardware și a percutat zidul, fiind constrâns să revină pe circuit după reparații ce l-au aruncat la un tur și jumătate în urma celorlalți.

Șuțeanu, rămas pe prima poziție, avea astfel șansa de a trece în fruntea clasamentului general pentru prima oară în carieră. Însă la jumătatea cursei a fost și el lovit de ghinion, mașina blocându-se în treapta a patra. Victor Nicolae a preluat șefia și s-a desprins în învingător, în timp ce fostul lider plonja în clasament, încercând să salveze măcar câteva puncte. 

Podiumul manșei a fost completat de Moldovan și Bechir, în timp ce Cătălin Tufeanu a reușit cea mai bună prestație în Liga PRO a Racing League Romania powered by BMW, reușind să reziste în fața lui Gaczella pentru a încheia pe poziția a patra. 

În cadrul Bucharest Gaming Week 2020 va avea loc etapa decisivă. Matematic, mai sunt disponibile 45 de puncte în finala acestui sezon al Racing League Romania powered by BMW și niciodată nu au fost atât de mulți pretendenți la coroană: cinci nume își vor juca șansele, iar printre aceștia nu se mai află niciunul dintre foștii campioni ai seriei. Victor Nicolae, Cristian Berindea și Alex Cascatău vor arbitra bătălia noilor aspiranți pe un traseu de modă veche ce a asigurat un spectacol de ținută în campania precedentă – Autodromo Enzo e Dino Ferrari (Imola). Totodată, disputa rezervată echipelor continuă până în ultima etapă, trei structuri având opțiuni serioase la titlu.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
23.09.2020

MIHAI ȘUȚEANU STRĂLUCEȘTE ÎN ETAPA DE ANDURANȚĂ DE LA BATHURST.

Cursa de pe Mount Panorama a adus o nouă rocadă la vârf în actualul sezon al Racing League Romania powered by BMW, grupul de opt favoriți fiind rarefiat în urma punctelor duble acordate la finele rundei din Australia.

 

Calificările s-au decis la miimi de secundă


Pe un tur de circuit de peste șase kilometri, sesiunea de calificări le-a permis concurenților doar câteva tentative cronometrate. Emanuel Gaczella (Walk Racing) a stabilit primul reper, în timp ce liderul la zi Andrei Bechir (Motul eSports) a greșit în al doilea tur lansat. Mihai Șuțeanu a avut nevoie de cea de-a treia încercare pentru a-și devansa coechipierul cu doar 11 miimi de secundă, iar Victor Taraș s-a plasat pe poziția a treia a grilei în pofida unui deficit infim, de sub o jumătate de zecime de secundă.

 

Mihai Șuțeanu, intangibil în fața perechii Gaczella-Taraș

 

Imediat după start s-a produs contactul dintre Morțilă și Cascatău, soldat cu avarii pentru ambele modele BMW M3 GT2 și cu o oprire neprogramată pentru reprezentantul României în Supercar Challenge. Moisescu a fost și el printre cei ce au lovit zidurile de pe Munte în primele tururi, promovând astfel nume precum Lukas Hellmann (Transilana Racing), Mihai Rusu (Motul eSports) și Cezar Toader (Smart Driving Team) în bătălia pentru puncte importante.

În frunte, Șuțeanu s-a desprins cu lejeritate, construindu-și un avans de peste cinci secunde înaintea opririlor obligatorii la boxe. Gaczella și-a păstrat locul secund în fața atacurilor lui Taraș, însă cei doi au recurs la strategii diferite. Taraș a ales varianta convențională și a montat al doilea set de anvelope de compoziție medie la jumătatea întrecerii, în timp ce adversarul său direct a rămas pe circuit pentru a petrece cât mai puțin timp pe final cu anvelopele moi. S-a dovedit o strategie perdantă pentru Gaczella, care nu a putut recupera secundele ce-l despărțeau de Taraș, un rol important având și piloții întârziați.

Victoria lui Șuțeanu l-a propulsat pe acesta pe poziția secundă în clasamentul general în spatele lui Taraș, care a redevenit lider în urma mutării câștigătoare ce i-a adus locul al doilea la Bathurst. Perdantul a fost Andrei Bechir, care s-a confruntat cu probleme hardware și a încheiat etapa australiană doar pe poziția a 13-a, la un tur în urma învingătorului.

 

Matematic, mai sunt disponibile 90 de puncte în acest sezon al Racing League Romania powered by BMW, iar opt piloți păstrează șanse teoretice la titlu. Următoarea etapă va avea loc peste două săptămâni, pe traseul american de la Watkins Glen.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
09.09.2020

ANDREI BECHIR PREIA CONDUCEREA ÎN CLASAMENTUL GENERAL.

În urma celei de-a șaptea runde dintr-un total de zece programate în actualul sezon al Racing League Romania powered by BMW, nimeni nu a cedat din grupul de opt piloți care vizează titlul. Fostul traseu de Grand Prix al Canadei a adus rezultate contrastante pentru protagoniști, marele beneficiar fiind Andrei Bechir, care a urcat două poziții în ierarhia generală după ce a terminat ambele manșe pe podium, iar cei din fața sa au fost implicați în incidente.

 

Gaczella intangibil, Taraș prins în ambuscadă

 

Victor Taraș (Transilana Racing) era lider în clasamentul general după primele șase reuniuni ale Ligii PRO, iar avansul său a crescut la finele unei sesiuni de calificări în care a bifat primul său pole position din carieră. Însă legitima sa căutare a primei victorii a fost compromisă încă din primul tur. Gaczella a plecat mai bine și s-a instalat la conducere încă din primul viraj, apoi Taraș a mai comis o eroare în virajul Moss, fiind devansat de Mihai Șuțeanu (Walk Racing) și atacat de Bogdan Moldovan (RacingSim). Între cei doi s-a ajuns la contact și Taraș a fost trimis în zid, ceea ce l-a constrâns la abandon.

Bechir a profitat de incident pentru a trece de Moldovan, însă nu a putut să se apropie de Gaczella și Șuțeanu, care au semnat o dublă facilă. Cristian Berindea (Motul eSports) a moștenit poziția a patra în urma coechipierului său după ce și Moldovan a comis o eroare neforțată, însă și campionul en-titre avea să greșească. 

 

Victorie cu mare însemnătate pentru Bechir

 

Pe grila inversată, polemanul Andrei Morțilă (RacingSim) era amenințat de Berindea, ce se afla în prima linie. Însă Bechir a avut un start excelent de pe poziția a opta și a urcat pe podiumul provizoriu încă din turul secund. În primul sfert de cursă a efectuat și depășirile ce-i mai rămâneau de făcut, la Mihai Rusu și Andrei Morțilă, însă nici lui Mihai Șuțeanu nu i-a luat mult să treacă de acești adversari și să se apropie de lider.

Bechir a avut resursele pentru a respinge toate cele trei tentative mai ferme ale lui Șuțeanu în Esses și a învins pentru că n-a comis nici o greșeală sub presiune. Pentru prima oară în carieră, vicecampionul sezonului trecut conduce în clasamentul RLR, iar aceasta a fost prima victorie a sa din sezonul al șaselea. Podiumul a fost completat de Bogdan Moldovan, iar pe patru s-a clasat Victor Taraș în urma unei recuperări inspirate de pe ultima poziție. De această dată, cei rămași fără puncte în urma incidentelor au fost Gaczella și Berindea, fapt ce păstrează grupul favoriților foarte strâns.

 

Următoarea etapă va avea loc peste două săptămâni, pe faimosul Mount Panorama de la Bathurst (Australia), gazdă a două mari curse anuale: cea de 12 ore rezervată modelelor GT și cea de 1000 kilometri pentru superturismele naționale (Supercars). Aceasta va fi cea de-a doua întrecere de anduranță de 60 de minute din stagiunea RLR, în care se permite folosirea tuturor compozițiilor de pneu Michelin și trecerea pe la boxe pentru realimentare este obligatorie.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
26.08.2020

MIHAI ȘUȚEANU CÂȘTIGĂ ETAPA DE ANDURANȚĂ DIN VIRGINIA.

Cea de-a doua jumătate a sezonului al șaselea al Racing League Romania powered by BMW a fost deschisă de prima etapă de anduranță programată cu modelele BMW M3 GT2, destinația fiind unul dintre circuitele favorite din campania precedentă - Virginia International Raceway. După 60 de minute intense de cursă, ecartul dintre primii cinci piloți în clasamentul general s-a redus la doar 27 de puncte, iar în ierarhia echipelor am asistat la o schimbare de lider în favoarea campionilor en-titre, Motul eSports.

 

Erori mici cu consecințe importante pentru polemanul Gaczella

 

Primii zece sim raceri s-au regăsit în aceeași secundă la finele sesiunii de calificări în care Emanuel Gaczella (Walk Racing) a stabilit timpul-reper de 1:44.316, cu care l-a devansat pe Bogdan Moldovan (RacingSim). Ultimul tur lansat l-a promovat pe Cristian Berindea (Motul eSports) în fața lui Victor Taraș (Transilana Racing), acesta din urmă devenind lider în clasamentul piloților după etapa de pe Laguna Seca.

Gaczella și-a păstrat prima poziție la startul animat de inexactitatea lui Berindea, care s-a soldat doar cu daune minore la mașina coechipierului Andrei Bechir. Turul al doilea a fost însă unul de uitat pentru liderul întrecerii, care a cedat șefia după o imprecizie în virajul al patrulea și s-a atins apoi cu Taraș în Roller Coaster. Dat fiind că și Victor Nicolae (Smart Driving) era constrâns să se adapteze la un setup de ocazie pentru această etapă și rula departe de ritmul său, manșa din Virginia devenea ocazia perfectă pentru ca urmăritorii să recupereze puncte față de primii trei din clasament.

 

Patru piloți în luptă pentru podium

 

Două grupuri de câte patru s-au format în prima jumătate a întrecerii. În frunte, Moldovan dicta ritmul în fața lui Gaczella, Bechir și un Mihai Șuțeanu care a efectuat imediat depășirile necesare pentru a prinde trenul potrivit. În urma acestora, Andrei Morțilă (RacingSim), autor al unui start excelent, era talonat de Cristian Moisescu (APR Competition), Lukas Hellmann (Transilana Racing) și Alex Cascatău (APR Competition), care promovase cinci poziții în primele tururi.

În turul al optulea, Moisescu a găsit breșa și a trecut de Morțilă, iar Hellmann a încercat să profite de situație, dar l-a trimis în tete-a-queue pe campionul național de snowboarding. Revenirea lui Cristian Berindea s-a lovit de o defensivă robustă a lui Alex Cascatău în primul viraj, campionul en-titre fiind apoi trimis într-o nouă dispută cu Victor Taraș pentru poziții atipice lor.

 

Strategia optimă l-a promovat pe Șuțeanu

 

La jumătatea manșei s-au produs și opririle obligatorii la boxe pentru realimentare și schimb de pneuri, toți concurenții ajungând la concluzia că e imposibil să extinzi durata de viață a compoziției soft. Astfel, a fost doar o chestiune de timing și de a forța în outlap, echipierii Walk Racing făcând rocada în jurul pivotului Andrei Bechir: Gaczella a oprit ultimul și a pierdut două poziții, în timp ce Șuțeanu le-a câștigat și a devenit principalul adversar al lui Moldovan. Pas cu pas, ecartul dintre primii doi s-a redus de la două secunde la câțiva centimetri, însă liderul nu dădea semne că ar resimți presiunea.

După 54 de minute la conducerea cursei, Moldovan a ratat însă punctul de frânare în criticul viraj 14 și i-a deschis calea lui Șuțeanu spre a doua victorie in Racing League Romania powered by BMW, care-l plasează ferm în grupul favoriților la titlu. În urma celor doi, Gaczella a insistat asupra lui Bechir, dar nu i-a putut subtiliza acestuia locul al treilea. Alex Cascatău a profitat de o eroare a lui Hellmann în virajul 9 și astfel a sosit al cincilea, cu Moisescu în urma acestei perechi. Cezar Toader (Smart Driving) a cedat două locuri în favoarea lui Berindea și Taraș, punctele obținute de aceștia putând să se dovedească esențiale la numărătoarea finală.

 

Motul eSports trece în frunte în clasamentul echipelor

 

Podiumul lui Andrei Bechir a adus echipa campioană pe prima poziție în ierarhia specifică, pentru prima oară în actualul sezon. Este cea de-a treia grupare care conduce, după Smart Driving și Transilana Racing. Berindea și Bechir l-au devansat pe Victor Taraș pe VIR, recuperând astfel puncte față de liderul la zi. Din urma acestora, Șuțeanu reprezintă o amenințare, iar Moldovan a demonstrat că poate să se implice în lupta pentru victorii.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
19.08.2020

PROTAGONIȘTII AU TRECUT PRIN TOATE EMOȚIILE PE LAGUNA SECA.

Sezonul al șaselea al Racing League Romania powered by BMW a ajuns la jumătatea sa, iar scenariile imposibil de prezis din manșele de pe Laguna Seca au făcut primele trei echipe din clasament să fie cuprinse într-un ecart de doar două puncte.

 

Prima victorie pentru Mihai Șuțeanu

 

Un circuit scurt, pe care majoritatea concurenților îl cunoșteau foarte bine: această premisă era garanția unor calificări extrem de disputate, în care și traficul a fost un element-cheie. Mihai Șuțeanu a obținut primul său pole (și al doilea pentru Walk Racing), devansându-l pe Victor Taraș (Transilana Racing) cu 0.017s. Primii treisprezece piloți din plutonul de 20 au încheiat calificările în aceeași secundă.

Șuțeanu a plecat bine în cursă și nimeni nu l-a mai văzut până la final, în urma acestuia regăsindu-se Taraș și Andrei Bechir (Motul eSports), după ce Cristian Berindea (Motul eSports) și Victor Nicolae au fost implicați într-un incident în primul viraj. Liderul campionatului a fost aruncat pe ultima poziție, de unde a început o cursă de recuperare în care Andrei Morțilă (RacingSim) a fost printre cei ce i-au opus o îndârjită rezistență. Vicecampionul sezonului precedent l-a presat pe Taraș, care a pus două roți pe pietriș înainte de frânarea în virajul al treilea și astfel s-a produs rocada pentru poziția secundă.

 

Berindea se impune într-o cursă extrem de spectaculoasă

 

Acul de păr Andretti a fost încă o dată scena unui incident cu însemnătate după start, Cristian Moisescu (APR Competition) răsucindu-l pe Mihai Neg (Histria eSports Team) în calea lui Andrei Morțilă. Rusu a condus cursa doar până în virajul al cincilea, unde a comis o eroare ce le-a deschis calea lui Lukas Hellmann (Transilana Racing) și Cristian Berindea să-și dispute victoria. Campionul en-titre a presat timp de 20 de minute, până când eroarea adversarului a venit în virajul al patrulea.

În același loc avea să greșească din nou Hellmann, de această dată lovind și zidul de pe interior, ceea ce i-a produs daune însemnate. Cu direcția strâmbă, acesta s-a încăpățânat să se lupte cu plutonul urmăritor, provocând o serie de contacte ce au dat peste cap ierarhiile. Cea mai notabilă victimă a fost tocmai coechipierul său, Taraș fiind răsucit în virajul Rainey în calea lui Alex Cascatău. Victor Nicolae a încercat să evite toate aceste evenimente și a depășit curat, progresând pas cu pas de pe 11 până pe 2 la final. Podiumul a fost completat de Mihai Șuțeanu, însă acesta este în atenția comisarilor pentru un contact cu Bogdan Moldovan în faimosul Corkscrew.

 

Victor Nicolae și Smart Driving Team, lideri la jumătatea sezonului

 

Deși a avut mult de pierdut în prima manșă de pe Laguna Seca, Nicolae a recuperat în cea de-a doua și și-a păstrat avansul față de Taraș. Marele câștig în etapa a cincea a fost al lui Andrei Bechir, care a urcat trei poziții în clasamentul general, profitând de evoluțiile nefaste ale lui Hellmann și Dumitrescu. Cât de mult s-a schimbat însă situația echipelor față de stagiunea precedentă, în care Apex Hunters Red au defilat: acum campionii en-titre sunt pe 3, dar la doar două puncte de liderii Smart Driving și la un punct de Transilana Racing!

Peste doar o săptămână urmează prima etapă de anduranță din actuala campanie, pe Virginia International Raceway, un traseu ce s-a bucurat de aprecieri unanime în primăvara acestui an. Cursa va avea o durată de 60 de minute, fiecare pilot fiind obligat să treacă pe la standuri pentru realimentare. 

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
05.08.2020

SHOW PE ROAD AMERICA PENTRU SUSȚINEREA EDUCAȚIEI DIGITALE.

În același weekend în care Team RLL obținea un podium prin John Edwards și Jesse Krohn (BMW M8 GTE) pe legendarul Road America, reprezentanții de top ai scenei de sim racing din România și-au dat întâlnire pe varianta virtuală a aceluiași circuit din statul Wisconsin. Misiunea a avut de această dată trei componente: întrecerea în sine, popularizarea disciplinei în rândul gamerilor autohtoni și, cel mai important, direcția caritabilă asumată împreună cu organizatorii Gaming Marathon în beneficiul accesului la educație online.

 

Racing League Romania powered by BMW a mizat pe digitalizare și pe eficientizarea proceselor în pregătirea acestui sezon ce a început în luna iunie, având în echipa de organizare oameni cu competențe variate în sfera IT. S-au dezvoltat astfel scripturi și platforme care să automatizeze înscrierile și procesul de jurizare a incidentelor sau să faciliteze depunerea contestațiilor, comunicarea și validarea design-urilor modelelor BMW M3 GT2.

 

Gaczella leagă succesele consecutive

 

Abia promovat în Liga PRO, Emanuel Gaczella (Walk Racing) a învins la Oschersleben și a plasat mașina #80 în pole position pe Road America. Victor Nicolae (Smart Driving) a fost încurcat în calificări și a fost nevoit să se recunoască învins pentru cea mai mică diferență posibilă – doar o miime de secundă. Totuși, poziționarea a fost crucială, căci Gaczella a putut sprinta către o victorie facilă, Nicolae consolându-se cu punctul aferent celui mai rapid tur în cursă. Podiumul a fost completat, în premieră, de către Mihai Șuțeanu (Walk Racing), care i-a devansat pe componenții Transilana Racing – Lukas Hellmann și Victor Taraș au animat finalul manșei cu bătălia lor fără menajamente.

 

Un alt punct de atracție al primei curse a fost bătălia dintre piloții Motul eSports, Andrei Bechir reușind să intre în posesia locului al șaselea după o manevră elegantă asupra campionului en-titre Cristian Berindea. 

 

Victor Nicolae punctează cel mai bine pe Road America

 

La fel ca la Oschersleben, Radu Dumitrescu a fost elementul crucial în lupta pentru podium și, tot ca în etapa germană, acesta avea să încheie pe poziția a patra după un sprint de 30 de minute. Debutul de cursă a fost marcat de incidentul Neg-Moisescu și de un duel acerb între perechile Smart Driving și Motul eSports. Virajul al cincilea a fost gazda incidentului soldat cu eliminarea lui Bechir, după care Nicolae s-a detașat în fruntea cursei, fiind urmat pe podium de Berindea și Șuțeanu.

 

Cum Gaczella a încheiat doar pe 6 o cursă foarte complicată, în care fusese aruncat pe ultima poziție în turul inaugural, Nicolae a fost cel care a strâns cele mai multe puncte în weekendul de pe Road America și s-a desprins în fruntea ierarhiei generale. Printre remarcații etapei s-a regăsit și Alexandru Damian, care a sosit al șaptelea, acesta fiind cel mai bun rezultat al său în Racing League Romania powered by BMW.

 

Triumf al comunității de gaming din România

 

Cea de-a treia ediție a Gaming Marathon, organizată de Bucharest Gaming Week și Nexus Gaming, a arătat cât de solidară și de implicată social poate fi generația actuală de jucători și de fani ai acestora. Sistemele de donații sunt deja frecvente pe stream-urile gamerilor, însă de această dată scopul caritabil al acestora a fost un motiv de mândrie pentru inițiatorii conceptului: peste 20.000$ au fost strânși pe 1 august. Cu peste 300.000 de vizitatori unici, maratonul reprezintă reperul absolut al evenimentelor online de gaming din țară.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
29.07.2020

OSCHERSLEBEN ADUCE EGALITATE LA VÂRF ÎNAINTE DE GAMING MARATHON.

Motorsport Arena Oschersleben a fost prima noutate absolută pentru comunitatea Racing League Romania în sezonul al șaselea, iar dificultatea circuitului a dus la diferențe ceva mai evidente în cadrul fiecărei ligi.

 

Victor Nicolae a arătat că se poate depăși la Oschersleben

 

Campionul primelor două sezoane din Racing League Romania a pregătit temeinic etapa a treia – cu 200 de tururi de antrenament de-a lungul celor două săptămâni ce au precedat etapa, Victor Nicolae (Smart Driving) dictase ritmul, la pragul de 1:27.0. A fost însă presat în cruciala sesiune de calificări de 10 minute de un Emanuel Gaczella (Walk Racing) ce debuta în Liga PRO. Cei doi au alternat în fruntea tabelei cu timpi, până când Nicolae a găsit resurse pentru un tur ce i-a asigurat al treilea pole position din tot atâtea posibile în actualul sezon.

Startul a fost mai problematic pentru acesta, Gaczella reușind să profite în primul complex de viraje pentru a se instala la conducere. Nicolae a fost motivat de adversar și a pus presiune până când o mică imprecizie i-a oferit ocazia unui atac decisiv în virajul Shell. Ulterior, pilotul Smart Driving s-a desprins în învingător, fiind primul ce reușește să se impună de două ori în actuala campanie. Atenția s-a mutat pe duelul în patru pentru poziția secundă, unde Victor Taraș (Transilana Racing) a găsit și el breșa în defensiva lui Gaczella printr-o manevră agresivă, însă Mihai Șuțeanu (Walk Racing) și Andrei Bechir (Motul eSports) au fost nevoiți să se mulțumească cu clasări pe 4, respectiv 5.

 

Emanuel Gaczella a spart defensiva lui Radu Dumitrescu

 

Scenariul celei de-a doua runde de la Oschersleben poate fi sintetizat sub sintagma ”Cum să treci de Dumitrescu?” – un pilot obișnuit să atace fiind acum constrâns să ruleze timp de 30 de minute cu privirea fixată în oglinzile retrovizoare. De-a lungul întregii seri, Dumitrescu nu a coborât sub 1:28.5, un reper accesibil pentru mulți dintre rivali. Totuși, pilotul Smart Driving nu a întrecut măsura și a reușit să salveze un loc 4 după ce a provocat o creștere a tensiunii în plutonul tot mai nerăbdător să găsească o portiță.

Victor Nicolae a plecat bine de pe 10 și a ajuns rapid în raza de atac a podiumului, însă un contact cu Andrei Bechir l-a făcut să piardă poziții prețioase. Erori singulare ale lui Cristian Berindea și Lukas Hellmann au rarefiat grupul fruntaș, în care Gaczella a fost primul a reușit cruciala depășire a lui Dumitrescu și a evadat. Victor Taraș și Andrei Bechir au avut mult de muncă pentru a completa podiumul, pentru pilotul Transilana acest loc secund aducând punctele necesare egalării lui Victor Nicolae în funtea clasamentului general al piloților.

 

Road America, prilej de sărbătoare

 

Etapa următoare din Racing League Romania powered by BMW a fost reprogramată cu două zile mai devreme, odată cu anunțul organizării unui nou Gaming Marathon de către Bucharest Gaming Week și Nexus Gamers Pub pe 1 august. Titularii din Liga PRO vor purta bătălia de pe clasicul traseu Road America începând cu ora 20:30, streamul oficial găzduit de Alexandru Șiclovan și Mihai Fira oferind premii pentru pasionați în timpul curselor.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
14.07.2020

DRAGOȘ SIMION, DEZLĂNȚUIT – VICTORIE CU PLECARE DE PE ULTIMA POZIȚIE!

Racing League Romania powered by BMW a revenit cu un scenariu familiar: după patru curse disputate, campionatul a oferit tot atâția învingători ce reprezintă echipe diferite. În urma succeselor de la Zandvoort înregistrate de Victor Nicolae (Smart Driving Team) și Lukas Hellmann (Transilana Racing), pe traseul de casă, Motorpark România, a fost rândul lui Cristian Berindea (Motul eSports) și Dragoș Simion (Willi Motorsport) să-și depună candidaturile la titlul sezonului al șaselea. Bogdan Moldovan (RacingSim), Lukas Hellmann (Transilana Racing) și Cristian Moisescu (APR Competition) s-au clasat în Top 6.

 

Cristian Berindea, un antidot la polemanul Victor Nicolae

 

În calificări, Victor Nicolae a fost unicul pilot ce a reușit să coboare sub pragul de 95 de secunde pe turul de 4,129 kilometri, trecându-și în cont pole position-ul pentru a doua etapă la rând. Pe grilă, acesta a fost urmat de Victor Taraș (Transilana Racing), Berindea și Simion, iar ocupantul poziției secunde s-a lansat mai bine la stingerea semafoarelor și a venit în paralel cu Nicolae în primul viraj. Următoarea perioadă de frânare a adus contactul dintre cei doi, Taraș fiind trimis în decor și constrâns la o cursă de recuperare.

De acest moment fierbinte a profitat Berindea, care s-a instalat la conducere și a rezistat apoi tuturor atacurilor lui Nicolae. Ritmul celor doi fiind similar, nu s-a ivit vreo oportunitate clară și tentativa lui Nicolae de a depăși în ultimul tur a dus la contact. Campionul en-titre a redresat modelul M3 GT2, fiind așteptat de către oponentul său și astfel a bifat primul succes stagional. Podiumul a fost completat de Andrei Bechir, după ce Dragoș Simion a fost constrâns la abandon tehnic pe când rula solitar pe poziția a treia. 

 

Premieră absolută: victorie de pe ultimul loc al grilei pentru Simion

 

Andrei Morțilă (RacingSim) s-a lansat din pole pe grila inversată și încă de pe primii metri s-au pus bazele unei curse memorabile, în care cei mai rapizi piloți erau dornici să progreseze cât mai repede prin pluton. Manevre precipitate au dus la contacte repetate între protagoniști, mai toți urmăritorii liderului fiind surpinși dincolo de limitele circuitului în diverse momente. O neînțelegere între coechipierii Bechir și Berindea a fost urmată de contactul dintre Hellmann și Radu Dumitrescu (Smart Driving), de aceste incidente profitând cei ce greșiseră în debutul manșei, precum Alex Cascatău (APR Competition) sau Taraș.

 

Dragoș Simion a reintrat pe serverul RLR pentru manșa secundă și a plecat de pe ultima poziție, reușind apoi un start curat grație experienței dobândite în viața reală pe Motorpark România. La finele primului tur ajunsese deja pe poziția a zecea, apoi a prins grupul fruntaș și a profitat de tot ceea ce se întâmpla în jurul său. Morțilă a condus cursa până în ultimul tur, respingând orice atac, până când a venit din spate Simion și l-a depășit pe exterior în primul viraj. Alex Cascatău a încheiat pe poziția a treia a podiumului, după ce l-a devansat pe Robert Prepeliță (Adservio Racing Team). 

 

Astfel, continuă seria noilor învingători în etapele din sezonul actual: prima victorie a lui Simion din Racing League Romania powered by BMW n-o vor uita prea curând nici autorul, nici adversarii săi.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
08.07.2020

VICTOR NICOLAE ȘI LUKAS HELLMANN, PRIMII ÎNVINGĂTORI AI SEZONULUI LA ZANDVOORT.

București.

 

Peste 100 de concurenți au salutat revenirea competițiilor oficiale de sim racing, universul Racing League Romania reușind să ofere tuturor pasionaților ocazia de a experimenta fără presiune formatul de cursă. Duminica a inceput, în premieră, cu servere deschise doar pentru distracție (S3 și S4), apoi a urmat etapa inaugurală a Ligii Semi Pro, din care trei nume vor promova în primul eșalon după două weekenduri. Mihai Șuțeanu, Emanuel Gaczella și Raul Badiu au luat opțiuni serioase după rezultatele bifate.

 

Liga PRO a început cu Victor Nicolae în mare formă

 

Zece piloți au dovedit încă din antrenamente că pot rula în 1:36 pe turul de circuit la Zandvoort, într-o configurație actuală ce era pregătită să găzduiască în această primăvară un Mare Premiu de Formula 1 după o pauză de 35 de ani. Reperul săptămânii a fost un 1:36.211 stabilit de Victor Nicolae, de care s-a putut apropia și în intensa sesiune de calificări de doar 10 minute. Cu pole-ul și primele trei puncte acontate, Nicolae s-a concentrat pe un start perfect ce s-a dovedit cheia unei victorii facile după 30 de minute în care Victor Taraș a ținut ritmul liderului, dar nu a fost în măsură să dea un atac.

Podiumul a fost completat de Cristian Berindea, în timp ce coechipierul acestuia, Andrei Bechir, a fost prins într-un incident la start și a putut recupera doar până pe poziția a noua. În pluton, avariile lui Bogdan Moldovan l-au făcut pe acesta vulnerabil la atacurile lui Dragoș Simion, Alex Cascatău și Radu Dumitrescu.

 

Dublă de vis pentru Transilana Racing

 

Cristian Moisescu a plecat din pole pe grila inversată și lucrurile păreau să meargă în direcția dorită pentru APR Competition, de vreme ce și Alex Cascatău ajunsese până pe poziția a treia. Însă Lukas Hellmann a preluat șefia cursei și s-a desprins, în timp ce Cascatău și Moldovan se acroșau și ieșeau din zona punctelor. Victor Taraș a fost într-o ofensivă calculată, reușind să convertească o plecare de pe 9 într-un loc secund la final, chiar în siajul învingătorului.

Din spate i-a presat pe cei doi campionul Cristian Berindea, într-o etapă în care a concluzionat că valorile sunt mult mai apropiate în sezonul al șaselea. Sosit al patrulea, Victor Nicolae spera la mai mult în manșa a doua, dar a adunat destule puncte pentru a fi primul lider al campionatului. Simion și Moisescu au trecut linia de finish pe 5, respectiv 6, în dreptul primului fiind trecut și cel mai rapid tur al cursei. Scenariul sumbru s-a repetat pentru Bechir la start: deși pleca al doilea, a fost încă o dată răsucit și trimis departe în pluton. El a revenit pas cu pas și a purtat un duel de mare ținută cu Dumitrescu și Cezar Toader în ultimele două tururi.

 

Cursa poate fi urmărită integral aici.

Citeşte în continuare

__________

Sezonul 6 Racing League Romania
26.06.2020

RACING LEAGUE ROMANIA POWERED BY BMW: NOUL SEZON ESTE GATA DE START!

Sezonul al şaselea - format şi calendar

 

Ritmul alert al campaniei de primăvară a determinat schimbări, de această dată sezonul programând adesea cursele la interval de două săptămâni. Toate etapele vor conta în clasamentul general, renunţându-se la regula "N-2". Mai mult, presiunea rămâne la cote înalte asupra protagoniştilor, căci tot la fiecare două etape are loc retrogradarea ultimilor trei din Liga Pro şi promovarea primilor trei din Liga Semi Pro. Criteriul folosit este un rating conceput de echipa RLR, care ţine cont de viteză, punctaj şi numărul de incidente. Dat fiind că majoritatea partenerilor campionatului au decis să se implice alături de echipele importante, fiecare grupare va avea doi piloţi titulari, ce vor aduce puncte în ierarhia echipelor, precum şi un pilot de rezervă (cu livery distinct) ce va putea fi nominalizat să puncteze în cazul retrogradării unui titular sau în situaţii de forţă majoră.

 

Prima etapă va avea loc pe noua variantă a traseului de la Zandvoort, pregătit pentru debutul în Formula 1. Ulterior, sunt programate numeroase runde pe circuitele unde BMW M3 GT2 E92 a făcut istorie în ALMS (Watkins Glen, Road America, Laguna Seca, Mosport Park, Virginia International Raceway). Tradiţionala vizită pe Motorpark România va avea loc în luna iulie, iar colaborarea cu Bucharest Gaming Week implică prezenţa la un maraton caritabil de gaming odată cu etapa de la Oschersleben şi o finală memorabilă la Imola, alături de numeroasa comunitate de gaming din România. Pentru prima oară vor fi în program două etape de anduranţă (60 de minute) pe VIR şi Mount Panorama (Bathurst), celelalte opt etape având formatul uzual cu două manşe a câte 30 de minute. Va fi eliminat balastul pentru succes şi se va păstra inversarea primelor 10 poziţii pe grila manşei secunde.

 

 

Protagoniştii revin în arenă

 

Toţi campionii sezoanelor precedente sunt pregătiţi să-şi măsoare forţele în sezonul al şaselea. Echipa campioană nu-şi schimbă componenţa (Cristian Berindea şi Andrei Bechir), însă urmăritorii s-au reorganizat. Smart Driving este un nou partener al competiţiei şi va investi în iniţiativa RLR de conversie de la virtual la pilotajul pe circuit, conceptul fiind promovat de o echipă dedicată, formată din Victor Nicolae şi Radu Dumitrescu. Dealerul Michelin Motorsport, APR Competition, va sprijini perechea formată din Alex Cascatău şi Cristian Moisescu. Pentru Racing Sim vor alerga Bogdan Moldovan şi Akos Szabo, iar Histria eSports Team i-a reconfirmat pe Mihai Neg şi Mihnea Hiru. "După o creştere de 400% a efectivelor în stagiunea precedentă, avem acum în plan să demonstrăm că rămâne un nivel ridicat de interes pentru sim racing. Această arie se tot dezvolta de ani buni, iar ceea ce s-a întâmplat în 2020 a deschis ochii multora referitor la gradul de implicare necesar pentru a avea rezultate în competiţiile virtuale", declară Alexandru Şiclovan, promotor al campionatului.

 

Despre BMW M3 E92 GT2

 

În Statele Unite, echipa de uzină BMW Rahal Letterman a debutat cu modelul M3 GT2 în sezonul 2009 al American Le Mans Series, reuşind o primă victorie în etapa de pe Road America prin Joey Hand şi Bill Auberlen. Campania următoare a adus echipei şi titlul la categoria GT, în timp ce Schnitzer Motorsport reuşea o victorie răsunătoare în cursa de 24 de ore de la Nürburgring prin Jörg Müller, Augusto Farfus, Pedro Lamy şi Uwe Alzen. M3 GT2 a fost la un pas de victorie şi la Spa-Francorchamps în 2010, iar sezonul următor a adus toate cele trei titluri în ALMS pentru BMW, precum şi o dublă la Sebring. Ultima campanie americană, în 2012, a fost marcată de victoria în ediţia aniversară cu numărul 60 a cursei de 12 ore de la Sebring.

Citeşte în continuare

__________

12.03.2020

PROMOTER - West Competition Racing

PARTENERI

 

  • BMW România
  • PC Coolers
  • Aqirys
  • Playseat
  • Motul România
  • Michelin Motorsport
  • APR Competition
  • Racing Sim
  • Crama Histria
  • MotorPark România
  • Smart Driving
  • The Car Guys (partener media)
  • 100% Sport (partener media)
  • Telekom Sport (partener media)
  • Adevărul Auto (partener media)
Citeşte în continuare
BMW Stay Safe

DISTANŢA DE SIGURANŢĂ NU A FOST NICIODATĂ MAI IMPORTANTĂ.

DISTANŢA DE SIGURANŢĂ NU A FOST NICIODATĂ MAI IMPORTANTĂ.

Consum de combustibil şi emisii de СО₂.

  • Disclaimer reference invalid