ELEGANŢĂ. ADUSĂ PE ŞOSEA.

Dinamica de condus şi eficienţa BMW Seria 7.

ELEGANŢĂ. ADUSĂ PE ŞOSEA.

Dinamica de condus şi eficienţa BMW Seria 7.

Construcţia uşoară inovatoare, motoarele cu tehnologie modernă sau managementul foarte inteligent al energiei sunt cele mai bune exemple ale inovaţiilor create de inginerii BMW EfficientDynamics. În BMW Seria 7, aceste tehnologii se îmbină pentru a crea perfecţiunea. Rezultatul este confort la condus, dinamică şi eficienţă.

ELEGANŢĂ. ADUSĂ PE ŞOSEA.Dinamica de condus şi eficienţa BMW Seria 7.

Construcţia uşoară inovatoare, motoarele cu tehnologie modernă sau managementul foarte inteligent al energiei sunt cele mai bune exemple ale inovaţiilor create de inginerii BMW EfficientDynamics. În BMW Seria 7, aceste tehnologii se îmbină pentru a crea perfecţiunea. Rezultatul este confort la condus, dinamică şi eficienţă.

BMW SERIA 7 SEDAN CU MOTOR CU 12 CILINDRI.

BMW M GmbH a creat primele automobile M Performance pentru BMW Seria 7 Sedan: BMW M760Li xDrive şi BMW M760Li xDrive Model V12 Excellence. Cele două modele de top ale seriei au motor M Performance TwinPower Turbo pe benzină cu 12 cilindri. În timp ce BMW M760Li xDrive este în mod clar varianta cea mai dinamică, Model V12 Excellence se concentreză mai mult pe caracterul luxos al automobilului. Ambele modele au elemente premium pentru exterior şi interior din portofoliul BMW Individual. Sunt două automobile care impresionează prin combinaţia de dinamică, inovaţie şi confort. Inginerii BMW M GmbH au demonstrat încă o dată că au o vastă expertiză în dezvoltarea de automobile sport, exclusive.

  • Exteriorul şi interiorul BMW M760Li xDrive

    Echipamentele exterioare ale BMW M760Li xDrive:

    • Grilă radiator BMW cu bare verticale in Gri Cerium, laterale în negru lucios şi cadru în Gri Cerium;
    • Bară de protecţie frontală cu elemente specifice de design în Gri Cerium şi ornamente prize de aer mai mari, fără lumini de ceaţă;
    • Jante M din aliaj uşor de 20" în stil Double-spoke tip 760 M* cu anvelope mixte în Gri Cerium, mate, cu aspect lucios-mat. Sunt disponibile şi alte tipuri de jante;
    • Etriere frâne M Sport cu finisaje în albastru;
    • Logo M în Gri Cerium pe părţile laterale;
    • Capace oglinzi în Gri Cerium.
    • Element „Air Breather”, elemente decorative ale portierelor şi mânere portiere în Gri Cerium;
    • Ornament ţeavă de eşapament în Gri Cerium;
    • Sistem de evacuare M Sport cu ornament ţeavă de eşapament în formă de diamant şi separator în Gri Cerium, pentru a oferi senzaţia de dublă ţeavă de eşapament;
    • Capac compartiment motor cu sigla BMW M Performance;
    • Spoiler spate M în culoarea caroseriei**;
    • Emblemă „V12” în Gri Cerium pe montanţii C;
    • Embleme „M760Li” şi „xDrive” în Gri Cerium în partea spate a automobilului;
    • Vopsea BMW Individual în Maro Frozen metalizat***. Sunt disponibile şi alte vopsele.

      * Jantele M din aliaj uşor de 20" sunt performante.

      ** Spoilerul M spate în culoarea caroseriei este disponibil opţional.

      *** Vopseaua BMW Individual în Maro închis Frozen metalizat este disponibilă opţional.

      Echipamentele interioare ale BMW M760Li xDrive:

    • Praguri portiere iluminate, din aluminiu şi cu emblema „V12”;
    • Scaune Confort din Piele „Nappa” sau piele BMW Individual „Merino” cu granulaţie fină în Bej Cashmere. Sunt disponibile şi alte tipuri de tapiţerii;
    • Volan M îmbrăcat în piele şi cu butoane multifuncţionale. Sunt disponibile şi alte tipuri de volan;
    • Capitonaj plafon BMW Individual în antracit Alcantara. Sunt disponibile şi alte tipuri de capitonaje;
    • Panou de instrumente exclusiv cu emblema „M760Li xDrive” şi vitezometru cu limita de 330 km/h;
    • Ornamente interioare din lemn „Fineline” în negru cu efect lucios metalizat. Sunt disponibile şi alte ornamente interioare;
    • Emblemă „V12” pe consola centrală şi pe sistemul Touch Command.
  • Exteriorul şi interiorul BMW M760Li xDrive Model V12 Excellence

    Echipamentele exterioare ale BMW M760Li xDrive Model V12 Excellence includ următoarele componente din pachetul Pure Excellence:

    • Bară de protecţie faţă cu elemente specifice de design în crom şi geometrie deosebită a prizelor de aer;
    • Bară de protecţie spate cu elemente specifice de design în crom;

      Alte componente de design disponibile pentru exterior:

    • Vopsea BMW Individual în Negru Ruby metalizat*. Sunt disponibile şi alte vopsele;
    • Jante din aliaj uşor de 20" în stil W-spoke tip 646 cu anvelope mixte, aspect lucios şi lustruit. Sunt disponibile şi alte tipuri de jante;
    • Etriere frâne faţă şi spate în negru lucios;
    • Capac compartiment motor cu sigla BMW M Performance;
    • Emblema „V12” în crom pe montanţii C şi în partea spate a automobilului;
    • Ţeavă de eşapament cu ornament în formă de diamant şi separator în crom, pentru a oferi senzaţia de ţeavă de eşapament dublă;
    • Emblema „xDrive” în crom deschis în partea din spate a automobilului.

      * Vopseaua BMW Individual Negru Ruby metalizat este disponibilă opţional. Echipamentele interioare pentru BMW M760Li xDrive Model V12 Excellence includ următoarele componente din pachetul Pure Excellence:

    • Ornamente extinse din lemn: mânerele pe plafon cu inserţii din lemn, ornament pe suportul de pahare din consola centrală şi ornament pe suporturile centurilor de siguranţă în spate;
    • Covoraşe spate exclusive.

      Alte componente de design disponibile pentru interior:

    • Praguri portiere iluminate, din aluminiu şi cu emblema „V12”;
    • Scaune Confort din Piele „Nappa” sau piele BMW Individual „Merino” cu granulaţie fină în Alb Smoke cu accente de culoare închisă Viola. Sunt disponibile şi alte tipuri de tapiţerii;
    • Volan BMW Individual îmbrăcat în piele şi cu inserţii din lemn. Sunt disponibile şi alte tipuri de volan;
    • Capitonaj plafon BMW Individual în Alcantara în Alb Smoke. Sunt disponibile şi alte tipuri de plafon;
    • Panou de instrumente cu emblema „V12”;
    • Emblemă „V12” pe consola centrală şi pe sistemul Touch Command;
    • Ornamente interioare BMW Individual în Negru Piano. Sunt disponibile şi alte ornamente interioare.
  • Motor M Performance TwinPower Turbo pe benzină cu 12 cilindri

    Motorul M Performance TwinPower Turbo pe benzină cu 12 cilindri îmbină eficienţa cu forţa de propulsie care se menţine şi în situaţii care necesită mai multe rotaţii per minut, iar astfel creează noi standarde în segmentul său. De asemenea, impresionează cu aceeaşi putere M Performance specifică pentru turaţii: cuplul maxim de 800* Nm este disponibil de la doar 1.500* 1/min. Motorul de 6.6 litri generează putere maximă de 448* kW (610* CP), de la 5.250* la 6.000* 1/min. BMW Seria 7 Sedan cu 12 cilindri accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 3,7* secunde.

    Viteza maximă, limitată electronic, este de 250 km/h. Această performanţă uimitoare este obţinută cu consum mixt de combustibil de 12,6* litri per 100 km şi emisii de CO₂ de 299* g/km. În plus, demonstrează relaţia uimitoare care există între dinamică şi eficienţă – şi subliniază încă o dată expertiza inginerească excelentă a BMW.

    Sistemul de evacuare M sport al M760Li xDrive (care nu este disponibil pentru Modelul V12 Excellence) a fost optimizat în ceea ce priveşte sunetul carismatic sport şi presiunea eliberată la evacuare.

    * Aceste cifre sunt valori preliminare şi nu au fost confirmate încă.

  • Dinamică de condus caracteristică M Performance

    BMW Seria 7 Sedan cu 12 cilindri are sistemul Executive Drive Pro de control activ al suspensiei, cu suspensie pneumatică pe ambele punţi, Control dinamic al amortizoarelor, Direcţie activă integrală şi sistem inteligent de tracţiune integrală xDrive. Datorită calibrării specifice M Performance, acest sistem oferă atât sportivitate excepţională, cât şi cel mai înalt grad de confort la condus.

    Un sistem inovator este Executive Drive Pro de control al suspensiei ce include noul sistem Dynamic Drive. Acest sistem electromecanic face ajustări în mod rapid şi precis, pentru a compensa ruliul atunci când conduci cu viteză mare în viraje şi a fost calibrat special pentru noul BMW Seria 7 Sedan cu 12 cilindri, în aşa fel încât să corespundă caracterului dinamic al acestui automobil.

    Dinamica de condus a fost îmbunătăţită şi de Direcţia activă integrală, care ajustează unghiul de virare al roţilor din faţă şi din spate în funcţie de viteza de rulare a automobilului, iar astfel condusul devine mai uşor şi direcţia mai stabilă. Creat să pună accent pe roţile din spate, sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive distribuie putere către toate cele patru roţi în funcţie de coeficientul de fricţiune relevant şi de situaţia de condus. În acest mod, automobilul îţi oferă mereu tracţiune şi dinamică de condus optime.

STIL ŞI PUTERE.

BMW Seria 7 Sedan cu 12 cilindri în acţiune.

BMW EFFICIENTDYNAMICS.

BMW EFFICIENTDYNAMICS.

Fie că este vorba de performanţă maximă sau de consum mic de combustibil – la BMW, accentul este pus întotdeauna pe oferirea plăcerii de a conduce. BMW EfficientDynamics este strategia elaborată de BMW pentru a obţine consum de combustibil şi emisii de noxe mici, în timp ce se creşte dinamica şi plăcerea de a conduce. Acest pachet cuprinzător de tehnologii include motorul, managementul energiei şi conceptul de automobil – toate în echiparea standard a fiecărui automobil BMW.
Noua generaţie de motoare BMW TwinPower Turbo pe benzină şi diesel asigură performanţă mare şi consum mic de combustibil. Şi aerodinamica optimizată contribuie la creşterea eficienţei, la fel ca şi conceptul BMW EfficientLightweight care reduce greutatea automobilului şi în acelaşi timp creşte rigiditatea acestuia, prin utilizarea de materiale adecvate pentru piese specifice. Aceasta este dovada că BMW este lider în ceea ce priveşte inovaţiile, fiind singurul constructor auto important care utilizează fibra de carbon ultrauşor şi foarte rigid (plastic ranforsat cu fibră de carbon - CFRP), ca material de bază în construcţia de automobile. Acest ansamblu cuprinzător de tehnologii include sistemul de management inteligent al energiei şi Modul ECO PRO opţional, care sprijină condusul prin optimizarea consumului de combustibil. BMW se concentrează de asemenea pe concepte progresiste pentru trenul de rulare, cum ar fi tehnologia BMW eDrive cu tren de rulare 100% electric şi hibrizii plug-in.

BMW EFFICIENTLIGHTWEIGHT.

BMW EFFICIENTLIGHTWEIGHT.

Programul BMW EfficientLightweight dezvoltă concepte de construcţie uşoară, utilizează un mix inteligent de materiale şi în acelaşi timp sprijină optimizarea constantă a tuturor componentelor automobilului.
Elementele care formează conceptul „Carbon Core”– aluminiul, oţelul extrem de rigid, magneziul şi plasticul ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) – contribuie la reducerea semnificativă a greutăţii automobilului şi în acelaşi timp cresc stabilitatea acestuia. Acest lucru este demonstrat de reducerea greutăţii cu până la 130 de kg în comparaţie cu generaţia anterioară, în ciuda funcţiilor extinse de confort şi siguranţă. În plus, conceptul de construcţie hibridă inteligentă şi tehnologiile care se îmbină pentru a optimiza greutatea conlucrează pentru a asigura distribuţie echilibrată a masei şi pentru a coborî chiar mai mult centrul de greutate al automobilului.
Prin dezvoltarea acestor tehnologii, BMW EfficientLightweight stabileşte standarde noi în domeniul conceptului de construcţie uşoară inteligentă. În comparaţie cu modelul din generaţia anterioară, noul BMW Seria 7 oferă reducere suplimentară cu 25% pentru emisiile de CO2. Această economie se realizează de-a lungul întregului lanţ de producţie (de la extracţia de materii prime până la producţie şi distanţele de transport către centrele de reciclare), prin procese optimizate în cadrul producţiei (utilizarea optimizată a materialelor şi a energiilor regenerabile pe linia de producţie BMW) şi caracteristici sustenabile ale materialelor utilizate (aluminiu, materiale sintetice termoplastice reciclate).

„CARBON CORE.”

Un element de bază al tehnologiilor BMW EfficientLightweight în BMW Seria 7 este utilizarea conceptului inovator de construcţie mixtă a caroseriei. Prin utilizarea oţelului, a aluminiului şi în special a fibrei de carbon inovatoare (plastic ranforsat cu fibră de carbon, CFRP) se îndeplinesc toate cerinţele în ceea ce priveşte dinamica de condus şi confortul şi în acelaşi timp se impun standarde complet noi în clasa de lux.
Elementul esenţial al acestui concept holistic îl reprezintă tehnologia „Carbon Core”, care prezintă un avantaj deosebit în ceea ce priveşte greutatea, comparativ cu oţelul utilizat pentru rigiditate în zona de torsiune a caroseriei. Împreună cu reducerea considerabilă a greutăţii de la conceptul mai amplu până la cel mai mic detaliu, distribuţia greutăţii între punţi are un raport 50:50 aproape perfect, iar centrul de greutate este chiar mai coborât. Pe scurt, acesta este ADN-ul ideal al unui automobil care oferă confort maxim la condus şi în acelaşi timp manevrabilitate şi agilitate îmbunătăţite, precum şi consum de combustibil şi emisii de noxe mici.
În acest fel, BMW EfficientDynamics îmbină în mod inteligent inovaţiile din domeniul eficienţei cu dinamica maximă de condus şi îşi demonstrează abilităţile tehnologice în domeniul conceptului inovator de construcţie uşoară.

AERODINAMICĂ.

Aerodinamica este un domeniu important care joacă un rol esenţial în optimizarea performanţei unui automobil. Deosebit de importante în acest sens sunt rezistenţa aerului, stabilitatea la condus şi acustica.
În ceea ce priveşte BMW EfficientDynamics, rolul cel mai important este jucat de rezistenţa aerului şi de aşa-numitul coeficient de fricţiune utilizat ca unitate de măsură. Acesta este determinat în proporţie de 40% de dimensiunile caroseriei, 20% de şasiu, 30% de roţi şi arcadele roţilor şi 10% de deschiderile funcţionale. Arcadele roţilor şi deschiderile funcţionale sunt cele mai vizate zone pentru optimizare, pentru că forma de bază este determinată în mare măsură de designul automobilului, iar şasiul este deja acoperit complet.
Rezistenţa aerului este redusă în mod semnificativ prin prizele de aer „Air Breather” şi prin elementul „Air Curtain” de pe arcadele roţilor faţă, precum şi prin grila radiatorului care direcţionează fluxul de aer în mod activ. Grila radiatorului are orificiile de ventilare vizibile între barele grilei, care deschid şi închid electric priza de aer din faţa radiatorului, atunci când este necesar. În plus, suspensia cu aer a celor două punţi coboară automat automobilul cu 10 mm la viteze de peste 120 km/h şi reduce şi mai mult rezistenţa aerului. În cazul acestui automobil rezistenţa aerului a fost redusă cu până la 10%, datorită îmbunătăţirilor aduse modelului precedent.

  • Grila radiatorului cu direcţionare activă a fluxului de aer

    Grila radiatorului cu direcţionare activă a fluxului de aer reprezintă cea mai recentă inovaţie în ceea ce priveşte performanţa aerodinamică. Atunci când nu este nevoie de flux de aer pentru răcire, grila radiatorului cu orificii de ventilare se închide electronic şi prin urmare se reduce cantitatea de aer care intră în compartimentul motorului. Acest lucru optimizează aerodinamica, dar şi cifrele pentru consumul de combustibil.

  • „Air Curtain”

    Elementul „Air Curtain” reduce coeficientul de fricţiune a aerului pe caroserie foarte uşor şi eficient în acelaşi timp. Două canale care se îngustează orientează fluxul de aer prin şorţul faţă şi peste roţi. Acest lucru reduce turbulenţele provocate de aer în arcadele roţilor, ceea ce rezultă în consum de combustibil şi emisii de CO2 mici. Un alt beneficiu al elementului „Air Curtain” este contribuţia acestuia la răcirea mai eficientă a componentelor importante ale automobilului.

  • „Air Breather”

    Prizele de aer „Air Breather” se află în spatele arcadelor roţilor faţă şi reprezintă una dintre inovaţiile utilizate pentru a optimiza aerodinamica automobilului. Împreună cu elementul „Air Curtain” din şorţul faţă, prizele de aer „Air Breather” reduc semnificativ turbulenţele şi orientează cu precizie fluxul de aer. Astfel, rezistenţa aerului scade şi se reduc atât consumul de combustibil, cât şi emisiile de CO2 ale automobilului.

  • Jante Aero

    Aerodinamica ideală pentru optimizarea consumului de combustibil nu începe şi nu se termină cu caroseria. Mişcările de rotaţie ale spiţelor provoacă adesea turbulenţe de aer în interiorul şi în jurul roţilor şi jantelor automobilului, iar aceste turbulenţe împiedică fluxul de aer să circule optim. Noile jante Aero dezvoltate de BMW, cu rezistenţă optimizată şi design în stil turbină, contracarează aceste turbulenţe în mod eficient şi orientează în mod optim fluxul de aer pe părţile laterale ale automobilului. Această măsură reduce rezistenţa la vânt, scade emisiile de noxe şi creşte plăcerea de a conduce.

BMW 730d/Ld.

BMW 730d/Ld cu motor TwinPower Turbo diesel cu 6 cilindri în linie din noua generaţie de motoare BMW EfficientDynamics oferă performanţă deosebită la condus şi consum mic de combustibil. Are cuplu impresionant de 620 Nm şi putere maximă de 195 kW (265 CP). Consumul mixt de combustibil este de la doar 4,5 până la 5,0 litri per 100 de kilometri (de la 4,8 până la 5,2 litri per 100 de kilometri cu xDrive), are emisii medii de CO₂ de la 119 până la 132 g/km (de la 127 până la 137 g/km cu xDrive). BMW 730d/Ld echipat cu acest motor are nevoie de la doar 6,1 până la 6,2 secunde pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h (de la 5,8 până la 5,9 secunde cu xDrive) şi atinge viteza maximă de 250 km/h. Construcţia uşoară din aluminiu a motorului diesel cu capacitate de 3.0 litri inspiră cu performanţa sa deosebită, cu puterea disponibilă şi răspunsul prompt în toată gama de turaţii ale motorului. Acesta îmbină sistemul de injecţie directă Common Rail şi turbocompresorul cu o fază şi geometrie variabilă a turbinei.

TRANSMISIE STEPTRONIC CU 8 TREPTE.

TRANSMISIE STEPTRONIC CU 8 TREPTE.

Transmisia Steptronic cu 8 trepte impune standarde noi în materie de confort şi performanţă dinamică şi constituie un element cheie al tehnologiilor BMW EfficientDynamics. Gradaţiile fine dintre trepte permit distribuţie optimă a puterii în toate treptele de viteze. Acest lucru are drept rezultat consum de combustibil mic, în timp ce tu te bucuri de sportivitate şi de performanţă dinamică. Turaţiile motorului sunt reduse în special la viteze mari, iar acest lucru are drept rezultat consumul mic de combustibil şi reducerea zgomotului produs de motor.Sistemul este susţinut şi de ambreiajul convertor – chiar dacă automobilul se află în modul manual de operare. Tranziţiile rapide între vitezele motorului şi reglajul precis al transmisiei garantează schimbări imperceptibile de treaptă.Funcţiile integrate precum trenul de rulare cu sistem de anticipare şi sistemul de monitorizare permanentă a traseului automobilului şi a situaţiilor din trafic influenţează în mare măsură modul în care transmisia schimbă treptele. Indiferent de modul curent de condus, sistemul detectează treapta potrivită de rulare. Unitatea de control a transmisiei este conectată la sistemul de navigaţie, astfel că în funcţie de traseu, trenul de rulare cu sistem de anticipare face schimbarea între setarea mai atletică şi cu răspuns rapid (modul SPORT) şi cea mai confortabilă, cu mai puţine schimbări de trepte (modul COMFORT).

BMW xDrive.

Sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive se adaptează perfect chiar şi celor mai dificile suprafeţe de rulare şi asigură tracţiune excepţională în orice moment. Cu xDrive şi Controlul dinamic al stabilităţii (DSC – Dynamic Stability Control), automobilul tău BMW rămâne sigur şi stabil. Sistemul xDrive este controlat prin intermediul senzorului DSC şi distribuie putere în mod flexibil între cele două punţi, pentru a preveni subvirarea sau supravirarea pe carosabil – adică asigură aderenţă maximă. Mai mult de atât, asigură acceleraţie rapidă şi sigură chiar şi pe porţiuni alunecoase ori abrupte. În situaţii critice de condus, sistemul DSC nu trebuie să intervină prea mult. BMW xDrive îmbină toate avantajele unui sistem de tracţiune integrală – tracţiune, stabilitate direcţională şi siguranţă la condus – cu agilitatea caracteristică BMW.

MANAGEMENT INTELIGENT AL ENERGIEI.

Managementul inteligent al energiei BMW Seria 7 constă într-un număr de tehnologii BMW EfficientDynamics disponibile în echiparea standard, care includ funcţia Start Stop motor automată, Recuperarea energiei la frânare, servodirecţia electrică şi Indicatorul de schimbare optimă a treptelor de viteză. Interacţiunea dintre aceste tehnologii asigură mobilitate sustenabilă şi eficienţă.
Imaginile prezentate aici pot suferi modificări.

  • Funcţie Start Stop motor automată

    Funcţia Start Stop motor automată se asigură că se consumă combustibil doar atunci când automobilul tău funcţionează efectiv. Atunci când automobilul se opreşte temporar, de exemplu în timp ce aştepţi la semafor sau în trafic aglomerat, funcţia Start Stop motor automată economiseşte combustibil prin oprirea motorului imediat ce frânezi până la oprire completă. Această măsură scade consumul de combustibil cu până la 6%.
    Un semnal pe Info Display indică faptul că funcţia Start Stop motor automată este activă. De îndată ce iei piciorul de pe frână, motorul porneşte din nou imediat, în mod automat.
    Această funcţie nu scade niciodată confortul la condus şi siguranţa, pentru că rămâne inactivă în cazul în care motorul nu a atins temperatura optimă de funcţionare, interiorul nu a fost încă suficient încălzit/ răcit, dacă nivelul bateriei este prea scăzut sau dacă roteşti volanul. O unitate de control centrală reporneşte motorul dacă este necesar, chiar şi atunci când automobilul este oprit: de exemplu, dacă automobilul începe să înainteze încet sau dacă parbrizul se abureşte. Funcţia Start Stop motor automată poate fi dezactivată în orice moment, prin apăsarea unui buton.

  • Recuperarea energiei la frânare

    Fiecare proces de frânare generează energie cinetică, iar până de curând această energie nu era utilizată. Sistemul de Recuperare a energiei la frânare profită acum de acest potenţial, mult timp necunoscut. Acesta canalizează energia generată de fiecare dată când frânezi sau iei piciorul de pe pedala de acceleraţie şi o transformă în electricitate. Această electricitate este apoi utilizată pentru a încărca bateria automobilului. Sistemul inteligent de management al energiei înseamnă că alternatorul nu mai trebuie să funcţioneze constant şi că generatorul este astfel mai puţin solicitat. Drept rezultat, consumul de combustibil este mic, iar forţa de propulsie creşte – caracteristic tehnologiei BMW EfficientDynamics.

  • Servodirecţie electrică

    Servodirecţia electrică adaptează în mod optim sprijinul la viraje în funcţie de viteza de rulare. Astfel, direcţia este precisă la viteze mari şi oferă manevrabilitate fără efort la parcare. Servodirecţia utilizează energie doar atunci când este nevoie, pentru consum de combustibil şi emisii de noxe mici.
    Pompa hidraulică a fost înlocuită cu un motor electric. În sistemele convenţionale, pompa are constant nevoie de putere de la motor, dar acest sprijin electric funcţionează doar atunci când roteşti volanul. Atunci când conduci în linie dreaptă sau când unghiul virajului rămâne constant (de exemplu, în curbe lungi), motorul electric nu este activ şi nu consumă energie absolut deloc. Prin reglarea flexibilă a sprijinului la direcţionare în funcţie de situaţia curentă de condus şi de viteză, confortul la virare creşte.

DRIVING EXPERIENCE CONTROL INCLUSIV MODUL ECO PRO.

Sistemul Driving Experience Control îţi oferă posibilitatea de a selecta modul COMFORT, pentru reglaje standard ale motorului, suspensiei şi transmisiei, Modul ECO PRO orientat spre eficienţă sporită sau modul SPORT, care oferă caracteristici de condus mai dinamice. Împreună cu sistemul de navigaţie în timp real, noul Mod Adaptive adaptează în mod constant Controlul dinamic al amortizoarelor, direcţia şi transmisia Steptronic pentru a se potrivi situaţiei curente de condus. În Modul ECO PRO curbele caracteristice pentru acceleraţie şi transmisie, precum şi reglajele pentru sistemul de încălzire/ aer condiţionat sunt adaptate pentru a face condusul cât mai eficient posibil. Modul ECO PRO contribuie la reducerea consumului de combustibil cu până la 20%. Se pot economisi şi alte procente din consumul de combustibil cu funcţii precum „Coasting”, Asistentul pentru condus proactiv şi Rutele ECO PRO. Asistentul pentru condus proactiv foloseşte date furnizate de la sistemul de navigaţie, evaluează condiţiile rutiere locale şi oferă sfaturi înainte de a fi nevoie să realizezi o manevră. Dacă există o limită de viteză după următorul viraj, sistemul îţi recomandă să încetineşti înainte de a vira. Rutele ECO PRO asigură de asemenea utilizarea economică a combustibilului. Sistemul îţi oferă o rută optimizată privind eficienţa consumului de combustibil pe baza volumului traficului, a stilului individual de condus şi a condiţiilor locale. Cu funcţia „Coasting”, automobilul „alunecă” de-a lungul drumului la viteze de până la 160 km/h, imediat ce iei piciorul de pe acceleraţie şi nu apeşi frâna. În modul SPORT, automobilul răspunde mult mai direct, iar tu te bucuri de o experienţă mai dinamică de condus.

  • Funcţie „Coasting”

    Cu funcţia „Coasting”, automobilul „alunecă” de-a lungul drumului la viteze de până la 160 km/h, imediat ce iei piciorul de pe acceleraţie şi nu apeşi frâna.

  • Asistent pentru condus proactiv

    Asistentul pentru condus proactiv foloseşte date furnizate de la sistemul de navigaţie, evaluează condiţiile rutiere locale şi oferă sfaturi înainte de a fi nevoie să realizezi o manevră. Dacă există o limită de viteză după următorul viraj, sistemul îţi recomandă să încetineşti înainte de a vira.

  • Rute ECO PRO

    Rutele ECO PRO asigură de asemenea utilizarea economică a combustibilului. Sistemul îţi oferă o rută optimizată privind eficienţa consumului de combustibil pe baza volumului traficului, a stilului individual de condus şi a condiţiilor locale.

  • Modul Adaptive

    Modul Adaptive este o funcţie inteligentă şi interactivă a sistemului Driving Experience Control. Modul Adaptive influenţează Controlul dinamic al amortizoarelor, direcţia şi transmisia Steptronic şi adaptează în mod constant setările pentru a se potrivi situaţiei curente, indiferent de modul de condus ales (COMFORT/ SPORT).

    Atunci când este selectat modul Adaptive, sistemul ia în considerare numeroşi indicatori precum apăsarea pedalei de acceleraţie la maximum, mişcările volanului şi pilotul automat, împreună cu stilul individual de condus al conducătorului auto. În plus, sistemul se bazează şi pe interacţiunea cu sistemul de navigaţie în timp real şi adaptează controlul suspensiei pentru a anticipa virajele, intersecţiile sau diferitele condiţii de drum. Alături de Modul Adaptive, poţi alege de asemenea modurile SPORT, COMFORT sau ECO PRO.

Consum de combustibil şi emisii de CO₂.

  • Consum de combustibil şi emisii de CO2 pentru modelele BMW Seria 7 cu motor pe benzină sau diesel:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: de la 4,4 până la 12,6*
    Emisii medii de CO2, în g/km: de la 116 până la 299

    Consum de combustibil şi emisii de CO2 pentru modelele BMW Seria 7 iPerformance:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: de la 2,0 până la 2,5
    Emisii medii de CO2, în g/km: de la 45 până la 56
    Consum de energie, în kWh/100 km: de la 12,5 până la 13,9

    Consum de combustibil şi emisii de CO2 pentru BMW 750Li xDrive:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: de la 8,3 până la 8,5
    Emisii medii de CO2, în g/km: de la 192 până la 197

    Consum de combustibil şi emisii de CO2 pentru BMW M760Li xDrive şi BMW M760Li xDrive Model V12 Excellence:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 12,6*
    Emisii medii de CO2, în g/km: 299

    Consum de combustibil şi emisii de CO2 pentru BMW 730d:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: de la 4,5 până la 4,9
    Emisii medii de CO2, în g/km: de la 119 până la 129

    Cifrele pentru consumul de combustibil, emisiile de CO2 şi consumul de energie se aplică în funcţie de formatul de jante şi anvelope selectat.

    Informaţii suplimentare despre consumul de combustibil şi despre emisiile oficiale de CO2 pot fi obţinute consultând reglementările referitoare la consumul de combustibil şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi. Acestea pot fi obţinute gratuit de la dealerul tău BMW.