BMW X5 M Competition 2020 SUV, Albastru Marina Bay
Preţ128.044 €
PerformanțăPână la 625 CP (460kW)
Motorizare şi tip de combustibilBenzină

THE X5 M

BMW X5 M Competition 2020 SUV, Albastru Marina Bay

BMW X5 M.

Preţ128.044 €
PerformanțăPână la 625 CP (460kW)
Motorizare şi tip de combustibilBenzină

BMW X5 M Competition, BMW X5 M şi BMW X5 M50i.

Modelele BMW X5 M îşi manifestă autoritatea prin proporţiile puternice, designul exclusiv M şi performanţele remarcabile. Descoperă modelul sportiv extrovertit SAV: BMW X5 M50i impresionează prin combinaţia unică de performanţă, confort şi eficienţă. BMW X5 M cu xDrive M inspiră printr-un interior luxos şi dinamică de condus definită de ADN-ul motorsport. O experienţă de condus încărcată de adrenalină care este intensificată în şi mai puternicul şi exuberantul BMW X5 M Competition cu xDrive M.

BMW X5 M :
Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 13,2 - 13,6
Emisii medii de CO₂, în g/km: 301 - 308

BMW X5 M Competition:
Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 13,4
Emisii medii de CO₂, în g/km: 304

BMW X5 M50i:
Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 11,7
Emisii medii de CO₂, în g/km: 267



Citeşte în continuare

COMPARAŢIE MODELE BMW X5 M.

Cele mai importante detalii de performanţă dintr-o privire: motor, suspensie şi putere.

BMW X5 M COMPETITION.

Dinamică de condus maximă şi cea mai mare exclusivitate.
BMW X5 M Competition SUV 2020, Albastru Marina Bay

BMW X5 M.

Dinamică de condus şi exclusivitate la cel mai înalt nivel.
BMW X5 M SUV 2020, Alb Mineral

BMW X5 M50i.

Performanţă puternică cu un caracter exclusivist.
BMW X5 M50i Negru Carbon
  • BMW X5 M COMPETITION.
  • BMW X5 M.
  • BMW X5 M50i.

BMW X5 M COMPETITION ŞI BMW X5 M – CARACTERISTICI DE PERFORMANŢĂ.

Inspirat de sporturile cu motor: ce trebuie să ştii despre tehnologia folosită la trenul de rulare şi şasiu.

Performanţa extraordinară şi dinamica noilor BMW X5 M Competition şi BMW X5 M se bazează pe un set de trenuri de rulare şi tehnologii de suspensie de ultimă generaţie inspirate de sporturile cu motor. Indiferent că te plimbi relaxat sau mergi cu viteză pe un circuit, precizia şi agilitatea remarcabilă definesc în mod constant legendara senzaţie de condus M.
Motorul de înaltă performanţă BMW M TwinPower Turbo pe benzină cu 8 cilindri al BMW X5 M Competition 2020 SUV

Motorul BMW M TwinPower Turbo pe benzină cu 8 cilindri de înaltă performanţă.

Cea mai nouă versiune a motorului BMW M TwinPower Turbo pe benzină cu 8 cilindri de înaltă performanţă, garantează conformitatea cu cele mai noi standarde. Motorul de turaţie mare dezvoltă o putere de 625 CP (460 kW). Cele două turbocompresoare se disting mulţumită ţevilor de evacuare cu cilindru transversal cu caracteristici de răspuns optime. Motorul V8 este proiectat şi pentru sarcini extreme pe circuit.
Suspensie specifică M pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Suspensie specifică M.

Dotată cu diferenţial M activ, suspensia specifică M scoate în evidenţă potenţialul dinamic al automobilului. Pe lângă cele trei moduri de condus COMFORT, SPORT şi SPORT+, poţi alege şi între trei configurări de control dinamic al stabilităţii (DSC). Acestea îţi permit să reglezi nivelul de asistenţă stabilizatoare care se potriveşte cu stilul tău de condus.
BMW X5 M Competition Albastru Marina Bay cu xDrive M 2020 SUV

xDrive M.

BMW xDrive M cu diferenţial M activ garantează tracţiune şi dinamică de condus maxime, atât în călătoriile zilnice, cât şi pe circuitul de curse. Tehnologia specifică M îmbină agilitatea caracteristică tracţiunii spate cu controlul oferit de sistemul de tracţiune integrală. Poţi alege între două variante de tracţiune: tracţiune integrală şi tracţiune integrală sport.
Transmisie Steptronic M cu 8 trepte şi Drivelogic pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Transmisie Steptronic Sport M cu 8 trepte şi Drivelogic.

Transmisia Steptronic M Sport cu 8 trepte şi Drivelogic oferă numeroase opţiuni de schimbare a treptelor de viteză: de la o experienţă de condus extrem de dinamică la una foarte confortabilă, lină şi cu economie de combustibil. Poţi schimba manual folosind schimbătorul de viteze sau padelele de schimbare a treptelor de viteză de pe volan, sau pune vehiculul în regim automat şi să lasă transmisia să facă treaba.
BMW X5 M Competition 2020 SUV cu sistem Servotronic M

M Servotronic.

În fiecare situaţie de condus, sistemul M Servotronic oferă putere optimă de direcţionare prin ajustarea sa în funcţie de viteza curentă de rulare. Mai mult, acesta asigură un răspuns direct şi precis al direcţiei, la orice viteză. Sistemul este calibrat special pentru automobilele din seria M şi oferă două stiluri diferite de viraje caracteristice.
BMW X5 M Competition 2020 SUV cu frâne M din material compozit

Frâne M din material compozit.

Datorită folosirii unui amestec de materiale, frânele M din material compozit oferă valori de decelerare impresionante şi sunt extrem de stabile şi durabile. Acestea cântăresc mai puţin, ceea ce are un impact pozitiv asupra agilităţii, a dinamicii şi a acceleraţiei. Etrierele în albastru metalizat cu inscripţia M sunt elementele cheie ale acestor frâne de înaltă performanţă specifice M.
BMW X5 M Competition 2020 SUV, Albastru Marina Bay cu sistem de evacuare M Sport

Sistem de evacuare M Sport.

Sistemul de evacuare M Sport produce un sunet sportiv, care poate fi modificat prin intermediul unui mecanism integrat cu supape de evacuare. Programele SPORT şi SPORT+, care pot fi selectate prin intermediul butoanelor pentru dinamica de condus, sunt accentuate de un sunet mult mai intens al motorului, în timp ce programul orientat spre confort oferă un sunet mai discret.

BMW X5 M COMPETITION – ELEMENTE DE DESIGN.

Accente de design specifice M la exterior şi în interior.

Precizie în orice detaliu: BMW X5 M Competition duce performanţele şi designul progresist la un alt nivel. Elemente de design distinctive în negru completează aspectul dinamic al acestui sports activity vehicle de înaltă performanţă, începând cu grila frontală M şi până la finisajele ţevii de eşapament. În interior, detalii premium M precum scaunele M multifuncţionale cu logo X5 M iluminat, tetiera complet integrată sau selectorul de trepte de viteză specific M subliniază caracterul sportiv exclusivist al habitaclului orientat spre conducătorul auto.
BMW X5 M Competition SUV 2020, Albastru Marina Bay
Grilă frontală specifică M pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV, Albastru Marina Bay

Grila frontală specifică M.

Grila frontală specifică M cu bare verticale negre cu design cu punte dublă şi rama neagră are un logo X5 M negru şi subliniază caracterul sportiv îmbunătăţit al automobilului tău.
Prize de aer laterale M pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV, Albastru Marina Bay

Prize de aer laterale M în negru.

Prizele de aer laterale M şi logoul integrat X5 M sunt colorate în negru pe noul X5 M Competition.
BMW X5 M Competition 2020 SUV, Albastru Marina Bay cu capacele oglinzilor în negru lucios

Capacele oglinzilor în negru lucios.

Oglinzile exterioare în negru lucios conferă un caracter sportiv modelului X5 M Competition.
Ţevi de eşapament negre cromate pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV, Albastru Marina Bay

Ţevi de eşapament negre cromate.

Ornamentele M Competition în negru cromat pentru ţevile de eşapament sunt amplasate în stânga şi dreapta difuzorului din spate şi scot în evidenţă performanţele sportive ale automobilului.
Praguri portiere cu inscripţia X5 M Competition pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Praguri portiere cu inscripţia X5 M Competition.

Conducătorul auto şi pasagerul din faţă sunt întâmpinaţi de pragurile decorate cu inscripţia „X5 M Competition” imediat ce deschid portierele. Inscripţiile de pe inserţiile în negru ale pragurilor din faţă lasă senzaţia de calitate şi exclusivitate.
Scaune M multifuncţionale din piele Merino pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Scaune M multifuncţionale.

Scaunele M multifuncţionale pentru conducătorul auto şi pasagerul faţă cu design exclusivist şi logo iluminat „X5 M” pe tetiere evidenţiază aspectul sportiv al automobilului. Baza mai joasă a scaunelor şi părţile laterale înalte scot în evidenţă aspectul ergonomic al acestora şi garantează sprijin optim în părţile laterale. Acestea sunt foarte confortabile datorită numeroaselor posibilităţi de reglare.
Perne pentru genunchi pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Perne pentru genunchi.

Consola centrală din noul BMW X5 M Competition este dotată cu perne pentru genunchii conducătorului auto şi pasagerului din faţă, care oferă suport lateral. Acesta este deosebit de util în situaţii de condus extrem de dinamic.

Centuri de siguranţă M pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Centuri de siguranţă M.

Centurile de siguranţă M cu sistem de pretensionare şi limitator de forţă adaugă un plus de exclusivitate culorilor M clasice şi scot în evidenţă ambianţa sportivă de înaltă calitate a interiorului.
Manetă M pentru schimbarea vitezelor cu Drivelogic pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Manetă M pentru schimbarea vitezelor cu comutator Drivelogic.

Maneta M pentru schimbarea vitezelor are un nou design, cu comutator Drivelogic şi buton P, se simte excelent în mâna conducătorului auto şi este extrem de uşor de utilizat.
Panou de instrumente specific M pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Panoul de instrumente specific M.

Panoul de instrumente M complet digital îţi oferă toate informaţiile de care ai nevoie, precum şi posibilitatea de a personaliza conţinutul afişat. În plus, poţi reduce cantitatea de informaţii afişate cu M View, astfel încât să poţi vedea doar cele mai importante informaţii în situaţii de condus extrem de dinamic.

Grila frontală dublă M a BMW X5 M 2020 SUV
Priză de aer M pentru BMW X5 M 2020 SUV
Capace oglinzi pentru BMW X5 M Alb Mineral 2020 SUV
Jante M din aliaj uşor de 21” Gri Orbit bicolor pentru BMW X5 M 2020 SUV, Alb Mineral
Spoiler spate pentru BMW X5 M Alb Mineral 2020 SUV
Volan M îmbrăcat în piele cu cusături contrastante pentru BMW X5 M 2020 SUV
Scaune M multifuncţionale cu logo X5 M pentru BMW X5 M 2020 SUV
Piele Merino pentru BMW X5 M 2020 SUV

CARACTERISTICI DE DESIGN PENTRU BMW X5 M.

Calitate superioară până la cel mai mic detaliu. Începând de la cadrul spectaculoasei grile frontale M, continuând cu prizele de aer laterale M şi capacele oglinzilor laterale şi până la ornamentele pentru ţevile de eşapament şi logoul M din spate – elementele de design placate cu crom conferă exteriorului noului BMW X5 M un aspect sportiv şi elegant. Designul este completat de superbele jante din aliaj uşor de 21” colorate în Gri Orbit bicolor. Acest caracter exclusivist continuă şi la interior. Începând cu pragurile laterale iluminate decorate cu logoul X5 M în crom şlefuit, interiorul este dotat cu detalii exclusiviste precum volanul M îmbrăcat în piele cu cusături contrastante sau scaune M multifuncţionale pentru conducătorul auto şi pasagerul din faţă îmbrăcate în piele Merino elegantă cu granulaţie fină. Ambianţa excepţională din habitaclu este completată de funcţii premium precum BMW Live Cockpit Professional cu un Control Display de 12,3” de înaltă rezoluţie şi un afişaj de instrumente de 12,3” complet digital.

BMW X5 M50i – CARACTERISTICI DE PRODUS.

Dinamica de condus şi elementele de design ale BMW X5 M50i.

Sportiv până în cele mai mici detalii, cu caracteristici de dinamică de condus coordonate precis şi faruri cu design M exclusiv, modelul BMW X5 M50i transformă fiecare călătorie într-o experienţă. Tehnologiile inovatoare precum BMW Laserlight asigură o vizibilitate optimă pe timp de noapte, în timp ce sistemul cu tracţiune integrală BMW xDrive garantează stabilitate şi tracţiune maximă pe orice tip de teren.

BMW X5 M50i Negru Carbon 2018 SUV
Motorul BMW TwinPower Turbo pe benzină cu 8 cilindri al BMW X5 M50i 2018 SUV

BMW X5 M50i.

Motorul BMW M TwinPower Turbo pe benzină cu 8 cilindri din BMW X5 M50i îmbină două turbocompresoare cu sistemul de control complet variabil al supapei Valvetronic şi sistemul High Precision Injection cu injecţie directă de benzină. Rezultatele sunt o performanţă remarcabilă de 530 CP (390 kW) şi un cuplu maxim de 750 Nm. Ambele turbocompresoare sunt poziţionate între grupurile de cilindri.
Suspensie M adaptivă pentru BMW X5 M50i 2018 SUV

Suspensie M adaptivă.

Suspensia M adaptivă se poate regla electronic în orice moment, pentru a se potrivi condiţiilor de drum. Conducătorul auto poate regla caracteristicile de condus prin intermediul Driving Experience Control în funcţie de stilul de condus pe care îl preferă în momentul respectiv – de la confortabil până la foarte sportiv – şi beneficiază de manevrabilitate foarte agilă.
BMW X5 M50i cu direcţie activă integrală 2018 SUV

Direcţie integrală adaptivă.

Direcţia activă integrală îmbină, în funcţie de viteză, direcţia activă variabilă de pe puntea faţă cu roţile spate, care contribuie de asemenea la manevrarea automobilului. La viteze reduse, oferă manevrabilitate şi agilitate mai mari prin rotirea roţilor din spate în sens opus roţilor din faţă. Începând cu viteze de la 60 la 80 km/h, roţile spate se întorc în aceeaşi direcţie cu cele din faţă, pentru a creşte stabilitatea şi confortul în timpul condusului.
BMW X5 M50i cu transmisie Steptronic Sport 2018 SUV

Transmisie Steptronic Sport.

Transmisia Steptronic Sport cu 8 trepte şi Launch Control oferă schimbare sportivă a treptelor de viteză, atât automat cât şi manual, prin intermediul schimbătorului de viteze sau al padelelor de schimbare a treptelor de viteză – pentru o deplasare confortabilă sau o conducere dinamică. În modul SPORT şi cu schimbătorul de viteze în poziţia S/M din stânga, acţiunea de schimbare a treptelor este configurată pentru a oferi cea mai bună performanţă.

BMW xDrive.

Sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive distribuie variabil şi eficient puterea pe roţile din faţă şi din spate pentru tracţiune, dinamică de condus şi siguranţă maxime în orice situaţie care poate fi întâlnită pe traseu. Pentru o agilitate îmbunătăţită, distribuţia puterii controlată electronic contracarează subvirarea sau supravirarea în viraje.
Sistem de evacuare M Sport pentru BMW X5 M50i 2018 SUV

Sistem de evacuare M Sport.

Sistemul de evacuare M Sport poate fi reglat pentru a oferi un sunet mult mai intens al motorului prin intermediul butoanelor pentru dinamica de condus din cadrul programelor SPORT şi SPORT+, în timp ce programul orientat spre confort oferă un sunet mai discret.
Faruri BMW Laserlight pentru BMW X5 M50i Negru Carbon 2018 SUV

Faruri BMW Laserlight.

Atunci când este activată faza lungă cu laser, farurile BMW Laserlight cu design „X” unic iluminează şoseaua pe o rază de până la 600 m, adică pe o distanţă de aproape două ori mai mare decât farurile convenţionale. Vizibilitatea mai bună pe timp de noapte îţi oferă mai multă siguranţă în timpul condusului. Litera „X” albastră caracteristică şi inscripţia „BMW Laserlight” scot în evidenţă standardele tehnologice ale automobilului.
Capace pentru oglinzi în Gri Cerium pentru BMW X5 M50i 2018 SUV

Elemente de design specifice M în Gri Cerium.

Cu detalii specifice M în culoarea exclusivă Gri Cerium, modelul BMW X5 M50i îşi indică originile sportive. Alături de grila frontală BMW şi gurile de admisie a aerului din spoilerul faţă, caracteristicile de design includ, de asemenea, capacele oglinzilor exterioare şi spoilerul M pentru plafon. În plus, ornamentele trapezoidale pentru ţevile de eşapament şi inscripţia M de pe partea din spate cu design distinctiv sunt finisate în Gri Cerium.
Jante M din aliaj uşor, tip 747 M, pentru BMW X5 M50i 2018 SUV

Jante M din aliaj uşor, tip 747 M.

Jantele M din aliaj uşor de 22”, tip 747 M, completează într-un mod spectaculos aspectul modelului BMW X5 M50i. Cu design V-spoke, în culoarea specifică M Gri Cerium, jantele scot în evidenţă aspectul sportiv şi îndrăzneţ al SAV-ului.

Ornamente pentru ţevile de eşapament şi difuzor-spate.

Detalii expresive precum ornamentele trapezoidale în Gri Cerium pentru ţevile de eşapament şi difuzorul-spate în culoarea caroseriei scot în evidenţă sportivitatea modelului BMW X5 M50i.
Volan M îmbrăcat în piele pentru BMW X5 M50i 2018 SUV

Volan M îmbrăcat în piele.

Volanul M îmbrăcat în piele are design cu trei spiţe, butoane multifuncţionale, emblemă M şi airbag integrat pe partea conducătorului auto. Volanul este îmbrăcat în piele Walknappa neagră, are cusături în aceeaşi culoare şi zone ergonomice pentru degetul mare, asigurând astfel o manevrare directă şi sportivă a automobilului.
Ornamente interioare din aluminiu Tetragon pentru BMW X5 M50i 2018 SUV

Ornamente interioare M din aluminiu Tetragon.

Ornamentele interioare M din aluminiu Tetragon, cu designul lor elaborat finisat, împreună cu detaliile distinctive, precum volanul M îmbrăcat în piele şi panoul de instrumente specific M definesc interiorul sportiv şi exclusivist al modelului BMW X5 M50i.

BMW X5 M: SISTEME DE ASISTENŢĂ A CONDUCĂTORULUI AUTO ŞI TEHNOLOGII DIGITALE.

Modelele BMW X5 M nu impresionează doar prin performanţele şi designul lor, ci oferă şi o gamă largă de sisteme de asistenţă şi funcţii inteligente. Funcţii inovatoare precum cheia BMW cu afişaj îţi demonstrează nivelul ridicat de confort din aceste automobile chiar şi înainte să te urci în ele. Sistemele revoluţionare de asistenţă a conducătorului auto te acompaniază şi te sprijină pe toată durata călătoriei, chiar şi în timpul manevrei finale de parcare. Datorită sistemului BMW Live Cockpit Professional şi afişajului Head-Up specific M, informaţiile esenţiale sunt mereu în raza ta vizuală, iar BMW Intelligent Personal Assistant te sprijină cu recomandări şi asistenţă pe toată durata călătoriei tale.
BMW X5 M cu Driving Assistant Professional

Driving Assistant Professional.

Pachetul Driving Assistant Professional îţi oferă mai mult confort şi siguranţă în condiţii de trafic monotone sau critice. În plus faţă de conţinutul pachetului Driving Assistant, acesta include şi asistentul de direcţie şi de menţinere a benzii de circulaţie cu funcţii extinse, asistentul la schimbarea benzii de circulaţie şi asistentul de menţinere a benzii de circulaţie cu protecţie activă la coliziune laterală.
BMW X5 M cu Asistentul la parcare Plus

Asistent la parcare Plus.

Asistentul la parcare Plus te ajută să parchezi şi să manevrezi automobilul. Acesta are, printre altele, sistem de camere video cu perspectivă panoramică, care include cameră video cu perspectivă de sus, cameră video cu perspectivă panoramică, precum şi sistem de asistenţă la parcarea laterală, sistem activ de asistenţă la parcare (Active PDC – „Active Park Distance Control”), funcţie de frânare în caz de urgenţă, asistent la parcare cu funcţie de orientare longitudinală şi laterală şi asistent pentru mersul în marşarier.
BMW X5 M cu BMW Intelligent Personal Assistant

BMW Intelligent Personal Assistant.

Nu ar fi incredibil dacă automobilul tău BMW ar deveni şi expertul tău personal în automobile? Interacţionează cu automobilul tău folosind BMW Intelligent Personal Assistant (nu este disponibil în limba română). Rosteşte comenzi naturale pentru a opera numeroase funcţii ale automobilului. De asemenea, îţi poate explica aspecte legate de automobilul tău BMW şi te ajută să îl cunoşti şi mai bine.
BMW Head-Up Display pentru BMW X5 M 2020 SUV

BMW Head-Up Display special pentru M.

Sistemul BMW Head-Up Display integral color cu afişaj specific M inclus* proiectează toate informaţiile esenţiale pentru condus direct în câmpul tău vizual, astfel tu te poţi concentra exclusiv asupra condusului. În funcţie de echipamentele existente în automobil, sunt afişate informaţii precum viteza curentă, instrucţiuni de navigaţie, informaţii obţinute de la sistemul Speed Limit Info cu privire la limita de viteză şi restricţiile de depăşire, împreună cu servicii de divertisment şi telefonie. *Disponibil doar pentru BMW X5 M Competition şi BMW X5 M.
BMW X5 M cu BMW Live Cockpit Professional

BMW Live Cockpit Professional.

BMW Live Cockpit Professional cu funcţie de navigaţie include două ecrane de afişare de înaltă calitate, care au un Control Display de 10,25” de înaltă rezoluţie cu operare tactilă şi un afişaj de instrumente complet digital de 12,3”. Sistemul de operare BMW 7 poate fi operat şi prin intermediul controlerului iDrive Touch.
Cheie BMW cu afişaj pentru BMW X5 M

Cheie BMW cu afişaj şi logo M.

Cheia BMW cu afişaj şi logo „M” oferă informaţii despre statusul automobilului şi permite controlul funcţiilor selectate prin intermediul afişajului integrat cu suprafaţă tactilă. Astfel, funcţiile automobilului pot fi operate comod prin intermediul cheii.

DATELE TEHNICE ALE MODELELOR BMW X5 M.

BMW X5 M Competition şi alte modele.

Putere maximă în CP (kW), la 1/min:  

625 (460)/6.000

Cuplu maxim în Nm, la 1/min:  

750/1.800 – 5.860

Acceleraţie 0 – 100 km/h, în sec.:

3,8 – 3,9

Consum mixt de combustibil, în l/100 km:  

13,3 – 13,6

Datele tehnice ale BMW X5 M Competition Albastru Marina Bay 2020 SUV
BMW X5 SUV 2018, Alb Mineral

THE X5.

Echipat cu tehnologii noi pentru mai multă siguranţă şi oferind dinamică de condus pe orice suprafaţă, noul BMW X5 este pregătit pentru orice călătorie.

SERVICII FINANCIARE BMW PENTRU AUTOMOBILE BMW X5 M.

BMW Financial Services pentru BMW X5 M Competition 2020 SUV

Fie pentru finanţare, fie pentru leasing – fiecare dintre ofertele noastre este individual adaptată nevoilor şi dorinţelor tale.