DESCHIDE CALEA. ŞI LASĂ-TE URMAT.

Serviciile BMW ConnectedDrive şi aplicaţiile BMW X4.

Convingătoare, directe şi cuprinzătoare - acestea sunt caracteristicile specifice automobilului tău BMW X4 şi ale serviciilor şi aplicaţiilor de la BMW ConnectedDrive. Acestea îţi oferă cele mai recente funcţii de comunicare, informare şi divertisment. Tu decizi când şi pentru cât timp doreşti să utilizezi serviciile BMW ConnectedDrive şi aplicaţiile disponibile.

SERVICII CONNECTEDDRIVE.

Serviciile ConnectedDrive opţionale care îţi oferă numeroase informaţii, divertisment şi funcţii de service atunci când te afli pe drum.

Oferta include acces la informaţii actualizate în funcţie de locaţie, precum informaţii meteo, ştiri, căutări online de la Google™ sau funcţii de birou practice. Servicii şi funcţii, precum informaţiile despre parcare, ghiduri de călătorie şi de hoteluri pot fi accesate direct din automobil prin intermediul meniului ConnectedDrive, fără a fi nevoie de smartphone.

De asemenea, poţi beneficia şi de acces comod şi nelimitat la aplicaţii speciale pentru smartphone, pentru ca fiecare călătorie în automobilul tău BMW să fie o experienţă de neuitat.

„BMW CONNECTED”.

„BMW Connected” este asistentul tău personal de mobilitate, care facilitează mobilitatea zilnică şi te ajută să ajungi relaxat(ă) şi în timp util la destinaţie. Toate serviciile importante sunt disponibile de la distanţă pe iPhone şi Apple Watch în orice moment, prin intermediul aplicaţiei.

Destinaţii găsite pe diverse website-uri sau prin intermediul altor aplicaţii, precum Yelp, Apple Maps sau Google Maps pot fi importate uşor şi comod în „BMW Connected” şi apoi transferate fără probleme către sistemul de navigaţie al automobilului, cu un singur click. Întâlnirile, inclusiv adresele şi ora planificată pentru sosire, care au fost salvate în calendarul iPhone-ului, sunt automat importate în agenda de mobilitate „BMW Connected”. În funcţie de locaţia curentă şi de condiţiile din trafic, „BMW Connected” calculează ora de sosire, anunţă utilizatorii din timp şi îi îndrumă pe jos de la automobilul parcat spre destinaţia finală. În cazul în care întârzierea nu poate fi evitată din cauza unor obstacole neprevăzute din trafic sau dacă nu poţi găsi un loc liber de parcare în apropierea destinaţiei finale, poţi trimite un mesaj prin „BMW Connected” pentru a informa persoana/ persoanele care te aşteaptă în legătură cu ora sosirii, fără a fi necesar să foloseşti telefonul mobil. În plus, „BMW Connected” poate recunoaşte destinaţii frecvente, pe care le adaugă automat în agenda de mobilitate.

Aplicaţia „BMW Connected” poate fi descărcată din Apple App Store.

MUSIC ENTERTAINMENT.

Ai foarte multe de descoperit atunci când te afli pe şosea în automobilul tău BMW. Şi pentru că melodia perfectă transformă orice călătorie într-o aventură, există aplicaţii de muzică ce redau piesa muzicală potrivită fiecărei situaţii. De acum, fie că mergi la serviciu, la cumpărături sau în vacanţă, îţi poţi asculta postul de radio preferat, poţi alege dintr-o listă extinsă de cărţi audio sau poţi difuza muzica ta preferată – direct în automobilul tău BMW, prin activarea Serviciilor ConnectedDrive opţionale.