BMW electric charging

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII

DESPRE ÎNCĂRCAREA UNEI MAȘINI ELECTRICE ÎN 10 PAȘI.

Până în 2023, Grupul BMW intenționează să lanseze 25 de modele pur electrice sau plug-in hybrid. Dar cum se încarcă o mașină electrică? Ce trebuie să știi despre tipurile de conectori? Și unde poți găsi o stație de încărcare? Citește mai departe pentru a afla răspunsurile!

Citeşte în continuare
TOT CE TREBUIE SĂ ȘTIIDESPRE ÎNCĂRCAREA UNEI MAȘINI ELECTRICE ÎN 10 PAȘI.

CUM ȘI UNDE POT ÎNCĂRCA O MAȘINĂ ELECTRICĂ?

BMW iX3

Te întrebi unde se poate încărca o mașină electrică?

Poate fi surprinzător pentru novicii în domeniul automobilelor electrice, dar faptul că stațiile de încărcare pentru mașinile electrice includ tehnologie de vârf nu înseamnă că încărcarea trebuie să fie complicată. Ba din contră – de fapt, poți încărca o mașină electrică oriunde există electricitate.

Așadar, mai ales acasă, la birou sau la stațiile de încărcare publice. Între timp, dezvoltarea infrastructurii publice progresează rapid: în martie 2020, în S.U.A. de exemplu, existau aproximativ 78.500 de prize de încărcare și aproape 25.000 de stații de încărcare pentru automobilele electrice, în creștere de la 43.000 și respectiv 16.000 în 2017. În zonele urbane, rețeaua de stații de încărcare publice cu curent alternativ (c.a.) devine din ce în ce mai densă. Aceste stații sunt ideale pentru încărcarea automobilelor electrice noaptea sau pentru încărcarea pe termen scurt, de exemplu atunci când mergi la cumpărături.

Pe autostrăzi a crescut și numărul de stații de încărcare de mare putere, care funcționează cu curent continuu (c.c.). Acestea sunt proiectate pentru capacități de încărcare de 5 până la 15 ori mai mari decât stațiile de încărcare cu curent alternativ și asigură inclusiv încărcarea bateriilor de mare capacitate ale automobilelor pur electrice pentru sute de kilometri la volan, în timpul unei pauze de odihnă sau al unei pauze de cafea mai lungi. În Europa, cel puțin, poți folosi propriul cablu de încărcare la o priză de încărcare cu curent alternativ – pe de altă parte sistemele mai puternice, cu curent continuu, sunt dotate întotdeauna cu un cablu de încărcare propriu.

ÎNCĂRCARE:

CURENT ALTERNATIV SAU CURENT CONTINUU?

Răspunsul simplu este oricare dintre acestea.

Diferența este dată de puterea disponibilă la stația de încărcare și, deci, de durata necesară pentru încărcarea automobilului electric. Încărcarea rapidă folosește curent continuu (c.c.), în timp ce majoritatea dispozitivelor electrice – de la prizele de uz casnic până la majoritatea stațiilor de încărcare publice – funcționează cu curent alternativ (c.a.).

Dar nu este nicio problemă – dispozitivele de încărcare ale automobilelor electrice convertesc automat curentul alternativ în curent continuu. Singura problemă este că, în cazul încărcării cu curent alternativ, limita de putere este de 22 kW. Pe de altă parte, o stație de încărcare cu curent continuu, cunoscută și sub denumirea de stație de încărcare rapidă pentru automobile electrice, produce o putere mult mai mare, reducând considerabil timpul de încărcare.

„Numărul de stații de încărcare rapidă crește constant. Nu mai există problema anxietății legate de autonomie în afara zonelor metropolitane”. - John de Boer, Manager de Proiect Implementare Încărcare în Spații Publice BMW

Citeşte în continuare

CUM ȘI UNDE POT ÎNCĂRCA O MAȘINĂ ELECTRICĂ?

BMW iX3

Te întrebi unde se poate încărca o mașină electrică?

Mulțumită numărului mare de noi stații publice de încărcare și creșterii acoperirii rețelei, de exemplu în ecosistemul BMW, „anxietatea legată de autonomie” în afara zonelor metropolitane nu mai există ca problemă. Chiar și deplasările cu automobilele electrice pe distanțe lungi pot fi planificate în siguranță și fără efort, cu ajutorul dispozitivelor de navigație bine integrate și al aplicațiilor pentru smartphone ale furnizorilor de electricitate și ale producătorilor auto, de exemplu aplicația My BMW.

„Acești furnizori includ, de exemplu, rețeaua IONITY, care colaborează strâns cu BMW și va include 400 de stații de încărcare rapidă a automobilelor electrice în Europa până la sfârșitul anului 2021 – iar tendința este în creștere”, spune John de Boer, Manager de Proiect Implementare Încărcare în Spații Publice BMW.

 

În S.U.A., de exemplu, în mai 2019 existau deja 10.860 de stații de încărcare de mare putere pentru automobile electrice, respectiv stațiile rapide de încărcare pentru automobile electrice cu capacități de încărcare de cel puțin 50 sau 100 kW și până la 350 kW.

BMW operează direct NOW Venture împreună cu alți parteneri din industria auto, inclusiv Digital Charging Solutions GmbH (DCS). DCS realizează agrearea sistemelor publice de încărcare și oferă deja clienților persoane fizice și juridice aproximativ 166.000 de puncte de încărcare cu curent alternativ și curent continuu în Europa (date din primăvara anului 2020). DCS este conectat și cu rețeaua de încărcare de mare putere IONITY.

Pe piețele europene, oferta BMW pentru încărcare în spații publice pentru clienții xEV – BMW Charging – este operată de parteneriatul NOW. „Oferta noastră de încărcare în spații publice, BMW Charging, este integrată în mediul auto pe care clienții îl cunosc și în care au încredere. Aceasta înseamnă că nu este deloc dificil să se identifice o stație de încărcare potrivită prin intermediul sistemului de navigație, iar aceasta poate fi deblocată oricând folosind aplicația My BMW.

De asemenea, testăm funcții suplimentare pentru serviciile BMW Charging.
De exemplu, acum clientul poate verifica din mers dacă stația de încărcare spre care se îndreaptă este liberă, și poate și să facă o rezervare a acesteia în anumite țări”, continuă de Boer.

Citeşte în continuare

DE CE AI NEVOIE

BMW Wallbox

pentru a încărca un automobil electric acasă?

Modul cel mai ușor și mai convenabil de a reîncărca automobilul tău electric  este evident cuplarea la priza din garajul personal. Conform mai multor studii în rândul utilizatorilor, aceasta este deja metoda cea mai comună de încărcare, iar Departamentul de Energie din S.U.A. spune că peste 80 de procente din ciclurile de încărcare a automobilelor electrice au loc acasă. Desigur, poți cupla automobilul electric la orice priză de uz casnic.

Cât durează încărcarea unui automobil electric?

Încărcarea la rețeaua electrică obișnuită durează mai mult, din cauza puterii reduse a unui cablu standard de încărcare, de 2,3 kW. În schimb, îți poți monta acasă un dispozitiv de încărcare auto denumit Wallbox, montat de un electrician care face modificările necesare la instalația electrică rezidențială, scurtând semnificativ procesul de încărcare, prin creșterea puterii de încărcare.

Pentru ușurință și încărcare rapidă, utilizatorii unui Wallbox își pot alege furnizorul de electricitate. Astfel, încărcarea se face în condiții financiare mult mai bune decât prin utilizarea stațiilor publice de încărcare. Și nu în ultimul rând, utilizatorii pot fi siguri că dispozitivul de încărcare a fost instalat corect de producătorul automobilului electric. Mulți furnizori locali de utilități și electricitate subvenționează achiziția unui Wallbox, iar în S.U.A. și în multe alte țări sunt disponibile credite fiscale la achiziția de dispozitive de încărcare pentru automobilele electrice.

Citeşte în continuare

ÎNCĂRCAREA UȘOARĂ:

WALLBOX DE LA BMW

Un automobil electric se încarcă cel mai ușor acasă – la propria stație de încărcare, practic.

Așadar, BMW oferă o stație de încărcare individuală pentru automobile electrice: Wallbox pentru BMW i, care oferă o putere de încărcare de 22 kW (automobilele electrice BMW au în prezent o putere maximă de încărcare cu curent alternativ de 11 kW).

Serviciul de instalare BMW este disponibil pentru consultații și pentru instalarea profesională a Wallboxului.

Citeşte în continuare

CUM ARE LOC ÎNCĂRCAREA AUTOMOBILELOR ELECTRICE?

BMW iX3

Te întrebi cum se încarcă o mașină electrică?

În principiu, încărcarea unui automobil electric este la fel de ușoară ca încărcarea oricărui alt dispozitiv cu acumulatori: după cuplarea la priză începe procesul de încărcare. Afișajul din habitaclu sau din aplicația My BMW arată dacă încărcarea are loc conform planului. După ce bateria este încărcată complet din nou, procesul de încărcare ia sfârșit. Cam atât pentru încărcarea în garajul tău de acasă – cât despre încărcarea la stațiile publice de încărcare, acest proces nu este cu mult mai complicat.

În general, utilizatorii trebuie să se autentifice la stația de încărcare folosind un card de încărcare sau aplicația furnizorului respectiv, iar procesul de încărcare începe după apăsarea unui buton. Cu toate acestea, furnizorii permit de câtva timp încoace și roamingul – un termen pe care îl cunoaștem deja de la folosirea telefonului mobil în străinătate – astfel încât anumite carduri de încărcare pot fi folosite și pentru a activa stațiile de încărcare ale altor furnizori. Încărcarea la diferiți furnizori și în străinătate este posibilă prin intermediul serviciilor de agregare, precum cel furnizat de Digital Charging Solutions GmbH (DCS).

Folosind BMW Charging prin intermediul DCS, BMW oferă așadar și un serviciu propriu convenabil de încărcare în spații publice.

Citeşte în continuare

CARE ESTE DIFERENȚA DINTRE TIPURILE DE CONECTORI DISPONIBILI

BMW charging solutions

la stațiile de încărcare pentru automobile electrice?

De-a lungul timpului, au fost dezvoltate diferite tipuri de cabluri și conectori de încărcare pentru automobilele electrice în diferite țări. Echipamentul de bază pentru încărcare rezidențială a automobilului BMW include ceea ce se numește un cablu standard de încărcare, care poate fi cuplat la o priză rezidențială.

Pentru încărcare la stațiile publice de încărcare cu curent alternativ, însă, se recomandă un cablu de încărcare în spații publice („Mod 3”), care este combinat cu un conector Tip 2 pentru modelele BMW.

Această conexiune - care a devenit standard în Europa – permite încărcarea automobilelor electrice de la stațiile publice de încărcare. Nu există încă un standard global uniform pentru încărcarea rapidă cu curent continuu.

CCS1 a devenit răspândit în America de Nord, în timp ce CCS2 a devenit standardul în Europa, iar CHAdeMO și GB/T în Asia. Dacă ești pe autostradă și folosești o stație de încărcare rapidă pentru automobilele electrice, poți lăsa cablul tău de încărcare în mașină: orice stație de încărcare de mare putere este dotată cu propriile cabluri de încărcare integrate. Așadar, șoferii de mașini electrice nu trebuie să aibă cablul de încărcare în mașină.

Citeşte în continuare

CÂT DUREAZĂ ÎNCĂRCAREA UNUI AUTOMOBIL ELECTRIC?

BMW Charging solutions

Ce factori determină durata de încărcare?

Durata încărcării unui automobil electric este dată de dimensiunea bateriei, de puterea maximă de încărcare - și, bineînțeles, de nivelul bateriei la începutul procesului de încărcare. Regula de bază la automobilele electrice este că încărcarea cu curent alternativ (c.a.) durează în general mai mult decât încărcarea cu curent continuu (c.c.).

Ca exemplu specific, un BMW iX3 are nevoie de maximum șapte ore pentru încărcare de la Wallbox, cu o putere normală de încărcare de 11 kW. La o stație de încărcare de mare putere și la o putere de încărcare de 150 kW, iX3 poate fi încărcat la 80 de procente în 34 de minute, după spusele Tanjei Otte-Tillet, Manager de marketing de produs BMW Charging.

CE IMPACT ARE ÎNCĂRCAREA LA O STAȚIE

BMW charging solutions

de încărcare rapidă asupra bateriei?

Încărcarea rapidă solicită bateria mai mult decât încărcarea la o stație de încărcare cu o putere mai mică. Dar nu trebuie să te îngrijorezi, deoarece managementul activ al temperaturii protejează bateria în timpul încărcării rapide, așa cum protejează bateria și de descărcarea completă.

„Iată de ce este important să optimizăm viața bateriei cu strategii inteligente de operare și de încărcare”, declară Dr. Karin Krüger, expert în încărcarea automobilelor electrice.

UN SCURT GLOSAR PENTRU ÎNCĂRCAREA AUTOMOBILELOR ELECTRICE

Baterie, capacitate, tipuri de conectori:

Amper-oră (Ah) este unitatea de măsură pentru încărcarea electrică. Printre altele, aceasta este folosită pentru a indica capacitatea de încărcare disponibilă a bateriilor și denotă încărcarea nominală a unei celule. La automobilele electrice, cantitatea de energie care poate fi stocată în baterie este deseori dată sub formă de capacitate în kWh în loc de Ah pentru a permite comparația directă între diferite modele de automobile.

O baterie este un mijloc reîncărcabil de stocare electrochimică a energiei electrice. Mijloacele de stocare utilizate în ziua de astăzi la automobilele electrice sunt baterii litiu-ion, iar prețul acestora depinde de capacitate – cantitatea de energie măsurată în kWh. Puterea de încărcare se exprimă în kilowați (kW), fiind criteriul cel mai important în stabilirea duratei de încărcare a bateriei unui automobil electric la o stație de încărcare.

O priză de uz casnic are o putere de încărcare de aproximativ 2,3 kW, un Wallbox sau o stație de încărcare cu curent alternativ de până la 22 kW, de obicei, o stație de încărcare rapidă cu curent continuu de până la 50 kW, un încărcător rapid CCS de până la 150 kW, iar un încărcător de mare putere (HPC) IONITY în Europa de până la 350 kW. Puterea de încărcare la care se încarcă automobilul în practică nu depinde doar de puterea dispozitivului de încărcare, ci și de limitările autovehiculului.

Durata de încărcare poate fi estimată grosier împărțind capacitatea netă la puterea de încărcare a stației de încărcare. De exemplu, dacă împărțim capacitatea unui BMW i3 de 37,9 kWh la puterea de încărcare a unei stații de încărcare de 22 kW, obținem o durată de încărcare puțin sub două ore. Trebuie reținut însă că, în practică, automobilul nu poate utiliza întotdeauna continuu puterea maxim posibilă de încărcare. Astfel, în practică, durata efectivă de încărcare este influențată de o serie de factori, precum temperatura ambientală, nivelul de încărcare a bateriei și puterea maxim posibilă de încărcare pe care o poate suporta automobilul. Astfel, în practică, durata efectivă de încărcare este influențată de o serie de factori, precum temperatura ambientală și nivelul de încărcare a bateriei.

Tipuri de conectori: Există diferite standarde de conectori în lume. Conectorul Tip 1 este standardul în S.U.A. și în Asia, în timp ce în Europa predomină conectorul Tip 2. Pentru stațiile de încărcare rapidă a automobilelor electrice, acest tip de conector a fost extins pentru a crea conectorul „Sistem combinat de încărcare” (CCS). Ambele tipuri de conectori se regăsesc la automobilele BMW.

Capacitatea nominală a bateriei arată câtă energie se poate utiliza din aceasta. Această cifră este exprimată în kilowați-oră (kWh) și descrie cantitatea de energie consumată sau produsă într-o oră la o putere de un kilowatt. Un BMW i3 cu o capacitate nominală de 37,9 kWh și un consum de energie de 0,131 kW/kilometru are o autonomie teoretică de aproximativ 300 de kilometri. Cu toate acestea, deoarece anumiți factori, precum stilul de condus, temperaturile exterioare scăzute sau traseele montane cresc cerințele de energie în utilizarea zilnică, în practică se presupune o autonomie de 260 kilometri.

Citeşte în continuare

CÂT COSTĂ ÎNCĂRCAREA AUTOMOBILULUI ELECTRIC?

BMW charging solutions

Cum plătesc?

Modul cel mai ieftin de încărcare a automobilului tău electric este, desigur, de la încărcătorul rezidențial Wallbox de acasă. Astfel, poți alege chiar tu furnizorul de electricitate și, dacă este posibil, poți alege o ofertă specifică pentru nevoile tale și pentru capacitatea de încărcare a automobilului tău. Pe de altă parte, costul utilizării unei stații de încărcare diferă. Depinde de tariful local al electricității și de grila tarifară a fiecărui furnizor.

LA CE ORĂ ESTE CEL MAI IEFTIN SĂ ÎNCARC AUTOMOBILUL ELECTRIC?

BMW charging solutions

Electricitatea este disponibilă oricând, dar tariful diferă în funcție de ora din zi.

"Prin urmare, este esențial să gestionăm inteligent încărcarea", explică Dr. Krüger, "deoarece ora la care cuplezi automobilul la Wallbox pentru încărcare poate modifica semnificativ prețul". Mulți furnizori de electricitate oferă tarife reduse pentru încărcarea bateriei la orele în care cererea este redusă - și este posibil ca în acest proces să utilizeze electricitate din surse regenerabile noaptea, care altfel nu ar putea fi stocată temporar. Dacă folosești stațiile publice de încărcare pe drum, nu ai atât de multe opțiuni. Metoda cea mai exactă (și care va corespunde cel mai probabil cu energia consumată efectiv) este facturarea în funcție de numărul de kWh consumați. Cu toate acestea, există și furnizori care tarifează la minut și/sau care aplică un tarif orar suplimentar.

CUM FUNCȚIONEAZĂ ÎNCĂRCAREA FĂRĂ CONTACT?

BMW charging solutions

Este acest tip de încărcare disponibil?

După atât de multe informații despre tehnologia de vârf disponibilă acum pentru automobilele electrice, să aruncăm o scurtă privire spre viitor – deoarece până atunci atât încărcătorul auto rezidențial, cât și stațiile publice de încărcare ar putea să devină învechite. În viitorul apropiat, încărcarea unui automobil electric va fi la fel de ușoară ca încărcarea periuței electrice sau a smartphone-ului, folosind un pad de încărcare prin inducție, care permite transmiterea electricității fără contact, prin intermediul unui câmp magnetic alternativ. Bateria se încarcă prin intermediul unei bobine primare instalate în pământ, care corespunde cu o bobină similară din automobil – acest tip de încărcare poate funcționa în garaj, în parcări, sau chiar pe stradă.