BMW Seria 3 Sedan, oferte de leasing bmw seria 3

THE 3

BMW SERIA 3 SEDAN: OFERTE ŞI SERVICII

THE 3BMW SERIA 3 SEDAN: OFERTE ŞI SERVICII

Automobilul tău BMW Seria 3 Sedan se află acum pe cele mai bune mâini. Gama noastră variată de accesorii BMW originale oferă automobilului tău BMW o notă personală, în timp ce piesele BMW M Perfomance îţi oferă senzaţia autentică motorsport pe orice tip de drum. Portofoliul atractiv de servicii BMW îţi garantează protecţie absolută în situaţii de urgenţă, alături de service şi acoperirea costurilor de întreţinere, care te asigură că te poţi bucura pe deplin de plăcerea de a conduce. BMW Financial Services îţi oferă pachete atractive şi flexibile de leasing şi finanţare, care pun nevoile tale pe primul loc.

Citeşte în continuare

BMW FINANCIAL SERVICES.

Călătoria către visul tău începe astăzi.

Noul tău automobil BMW este mai aproape de tine. Nu ai nevoie decat de soluţia financiară perfectă pentru tine.

LEASING PRIN BMW SELECT.

MODEL: BMW 320d xDRIVE

PREŢ: 39.635 €

RATĂ LUNARĂ: 399 € + TVA

Flexibilitate maximă.

  • Include BMW Repair Inclusive 4 ani;
  • Durată contract BMW Select 36 de luni;
  • Prima plată: 5.343 €;
  • Opţiune cumpărare la final de contract: 25.366 €.

ACCESORII BMW ORIGINALE.

Te simţi bine, te simţi ca acasă.

Toţi conducătorii auto BMW se bucură de plăcerea de a conduce. Accesoriile BMW originale sunt create pentru a satisface cerinţele tale speciale. Oferim o selecţie variată de elemente individuale şi echipamente care se potrivesc perfect cu automobilul tău în privinţa calităţii, a designului şi a performanţei, oferindu-ţi valoare adăugată maximă îndiferent de ce ai în minte.
BMW Seria 3 Sedan, portbagaj de plafon BMW
BMW 3 Series Sedan, BMW Roof box

Cutie pentru plafon, 420.

Cutia modernă BMW pentru plafon în Negru cu panouri laterale în Argintiu titanium, are o capacitate de 420 litri şi este compatibilă cu toate sistemele de prindere pentru plafon. Datorită faptului că poate fi deschisă din ambele părţi şi că este protejată de un sistem de închidere centralizată triplă pe fiecare parte. te vei simţi foarte sigur în a-ţi depozita bagajele importante fără frica unui posibil furt.
BMW Seria 3 Sedan, jante M Perfomance de 20” Y-Spoke, tip 795 M, bicolore

Jante M Perfomance de 20” Y-Spoke, tip 795 M, bicolore.

Jantele forjate M Performance de 20” Y-Spoke, tip 795 M de înaltă calitate, în Gri Ferric bicolor mat, lucioase prezintă logoul M colorat şi inscripţia „M Performance” realizată prin frezare. Setul complet de roţi pentru vară are sistem de monitorizare a presiunii din anvelope, jante şi anvelope runflat cu dimensiunile faţă 8 J x 20, 225/35 R20 90Y XL RSC şi spate 8,5 J x 20, 255/30 R20 92Y XL RSC.
BMW Seria 3 Sedan, jante M Perfomance de 20” Cross-Spoke, tip 794 M, bicolore

Jante M Perfomance de 20” Cross-Spoke, tip 794 M, bicolore (în Negru Jet).

Jantele M Performance forjate de 20” Cross-Spoke, tip 794 M de înaltă calitate, în Negru Jet bicolor, lucioase au logoul M colorat. Setul complet de roţi pentru vară are sistem de monitorizare a presiunii din anvelope, jante şi anvelope runflat cu dimensiunile faţă 8 J x 20, 225/35 R20 90Y XL RSC şi spate 8,5 J x 20, 255/30 R20 92Y XL RSC.
BMW Seria 3 Sedan, BMW Advanced Car Eye 2.0

BMW Advanced Car Eye 2.0.

BMW Advanced Car Eye 2.0 este o cameră video HD foarte sensibilă care înregistrează evenimentele din faţa şi din spatele automobilului, chiar şi atunci când este parcat. În cazul mişcărilor neobişnuite din afara automobilului, camera video înregistrează automat situaţia cu scopul de a documente posibililele accidente sau tentative de furt.
BMW Seria 3 Sedan, staţie de încărcare universală wireless

Staţie de încărcare universală wireless.

Încărcarea wireless, oricând şi oriunde: datorită staţiei BMW de încărcare universală wireless, smartphone-ul poate fi încărcat confortabil şi eficient în automobil fără a fi nevoie de un cablu. Telefonul mobil este salvat într-un mod stabil, sigur şi mai ales inteligent: bateria integrată poate fi îndepărtată pentru a permite încărcarea wireless în afara automobilului.
BMW Seria 3 Sedan, covoraşe pentru orice tip de vreme

Covoraşe faţă pentru orice tip de vreme.

Covoraşele BMW durabile concepute pentru orice tip de vreme, se potrivesc perfect, au o margine ridicată şi un design elegant, protejând spaţiul pentru picioare din faţă de umiditate şi murdărie. Acesteas sunt negre şi prezintă o inserţie din oţel inoxidabil de înaltă calitate.

SERVICII BMW.

Lasă grijile acasă.

BMW stabileşte standarde în privinţa serviciilor şi este întotdeauna disponibil pentru tine. Prin intermediul serviciului de asistenţă în cazul unei defecţiuni sau accident, experţii noştri sunt la dispoziţia ta 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Datorită serviciului inovator BMW Teleservices, automobilul tău BMW informează automat partenerul tău de service BMW în privinţa necesităţii unei lucrări de întreţinere şi a defecţiunilor, astfel încât acesta să te contacteze independent. Cu BMW Service Inclusive costurile acestor servicii, dar şi a altora sunt acoperite pe o perioadă de timp la alegere. Rezervă mai mult timp pentru lucrurile importante din viaţa ta: datorită gamei variate de servicii oferite de BMW eşti întotdeauna în siguranţă.
BMW Service Inclusive

BMW Service Inclusive.

Porneşte la drum şi concentrează-te pe ceea ce contează cu adevărat: bucuria de a conduce. Datorită BMW Service Inclusive chiar poţi face acest lucru. Cu o plată unică te poţi bucura de toate serviciile incluse şi de sarcinile de întreţinere pe o perioadă la alegere.
BMW Teleservices

BMW Teleservices.

Prin intermediul BMW Teleservices inovator, parte a ConnectedDrive, automobilul tău BMW te ajută să ai o imagine clară atunci când este necesară o lucrare de întreţinere sau în cazul unei defecţiuni, pentru că furnizează partenerului tău de service BMW toate informaţiile necesare. Acesta te va contacta ulterior pentru a stabili o programare. Te poţi baza pe un serviciu rapid şi simplu fără să fie nevoie ca tu să faci ceva. Singura condiţie: să-ţi înregistrezi automobilul online, în portalul BMW ConnectedDrive şi să alegi un partener de service. Descoperă acum modul în care BMW Teleservices îţi poate face viaţa mai uşoară.
Află mai multe
Asistenţă BMW în cazul unei defecţiuni

BMW Mobile Care.

Serviciul gratuit BMW de asistenţă mobilă în caz de defecţiune este disponibil tuturor conducătorilor auto 365 de zile pe an, 24 de ore pe zi. Tot ce trebuie să faci este să ne contactezi, iar experţii noştri vor fi la dispoziţia ta telefonic sau la faţa locului, dacă este necesar.
Află mai multe

PIESE BMW M PERFORMANCE.

Demonstrează-ţi caracterul.

BMW Seria 3 Sedan lasă totul în urmă: convenţii şi competiţia. Împreună cu piesele BMW M Performance, cel mai inovator sedan sport ne arată încă o dată cum să te reinventezi constant.

BMW Seria 3 Sedan, piese M Performance
BMW Seria 3 Sedan, grilă radiator M Performance neagră lucioasă

Grilă radiator M Performance neagră lucioasă.

Caracter puternic: barele grilei şi rama neagră lucioasă emană putere şi dinamică. Aspectul unic creează o impresie clară.
BMW Seria 3 Sedan, spoiler spate M Performance din fibră de carbon

Spoiler spate M Performance din fibră de carbon.

Mai impresionant: spoilerul spate M Performance accentuează calitatea premium şi aspectul dinamic al automobilului. Materialul hi-tech din fibră de carbon îl face extraordinar de uşor şi în acelaşi timp foarte rigid. Spoilerul spate optimizează aerodinamica şi oferă caracteristici de condus mai sportive.
BMW Seria 3 Sedan, splitter frontal Pro de la M Performance din fibră de carbon

Splitter frontal Pro de la M Performance din fibră de carbon.

O dovadă puternică: splitterul frontal Pro de la M Performance realizat integral din fibră de carbon furnizează aerodinamică optimă şi accentuează aspectul puternic al automobilului într-un mod exclusivist. Un aspect unic motorsport pentru toţi cei care refuză compromisul.
BMW Seria 3 Sedan, volan M Perfomance

Volan M Performance.

Senzaţie deosebită: datorită zonei de fixare a mâinilor căptuşită cu Alcantara, volanul M Performance se simte excelent şi oferă aderenţă pentru o senzaţie de direcţionare sportivă. Designul distinctiv şi banda centrală realizată din piele roşie accentuează stilul motorsport. În plus, prezintă ornament M Performance pentru volan din fibră de carbon/ Alcantara şi padele M Performance de schimbare a vitezelor din fibră de carbon.
BMW Seria 3 Sedan, covoraşe M Perfomance

Covoraşe M Performance.

Aspect premium, fixare extraordinară: covoraşele M Performance oferă un aspect sportiv spaţiului pentru picioare şi un aspect mai dinamic întregului automobil. Acestea prezintă logoul M şi inscripţie M Performance. Designul premium este completat de zonele din imitaţie de piele şi cusături decorative în culori contrastante şi o bandă în culorile M.
BMW Seria 3 Sedan, ornamente interioare M Perfomance din fibră de carbon

Ornamente interioare M Perfomance din fibră de carbon.

Încântare vizibilă: ornamentele interioare M Performance sunt realizate integral din fibră de carbon cu pori deschişi. Prelucrarea specială a ornamentelor nu doar le oferă un aspect inconfundabil, dar şi o textură unică la atingere. Toate acestea pentru un aspect individual motorsport în interiorul automobilului.

SERVICII BMW PENTRU CONECTIVITATE.

Întotdeauna cu un pas înainte.

Împreună cu serviciile inteligente BMW ConnectedDrive precum Informaţii din trafic în timp real sau Serviciile „Remote” eşti întotdeauna conectat cu automobilul tău BMW şi cu lumea înconjurătoare.
BMW Seria 3 Sedan, Servicii „Remote”

Servicii „Remote”.

Am încuiat portierele? Unde am parcat automobilul? Cu Serviciile „Remote”, îţi poţi accesa automobilul de la distanţă, prin intermediul aplicaţiei „BMW Connected”. Activează farurile, porneşte sistemul de climatizare din interiorul automobilului sau încuie automobilul tău BMW de oriunde te-ai afla, cu ajutorul smartphone-ului tău.
BMW Seria 3 Sedan, Informaţii din trafic în timp real

Informaţii din trafic în timp real.

De ce să pierzi timpul în ambuteiaje? Funcţia Informaţii din trafic în timp real te ajută să ajungi la destinaţie mai rapid şi mai eficient. Monitorizează traficul în timp real şi calculează traseele alternative. Sistemul de Avertizare de pericole este o opţiune suplimentară care te alertează în privinţa condiţiilor de drum sau a accidentelor.
BMW Seria 3 Sedan, Pachet „Connected Professional”

Pachet „Connected Professional”.

Serviciul de asistenţă „Concierge”, serviciile „Remote”, funcţia Informaţii din trafic în timp real sau pregătirea pentru „Apple CarPlay®”? De ce să comanzi opţiuni individuale atunci când le poţi avea pe toate împreună? Cu pachetul „Connected Professional”, te poţi bucura de aceste servicii de la BMW ConnectedDrive, precum şi de servicii suplimentare pe care le poţi testa.
BMW Seria 3 Sedan, Actualizarea hărţilor

Actualizarea hărţilor.

Datorită funcţiei de Actualizare a hărţilor informaţiile eronate despre traseu sunt de domeniul trecutului pentru că acum ai la dispoziţie două metode de a menţine actualizate informaţiile despre hărţi din sistemul tău de navigaţie. Actualizările automate ale hărţilor se realizează la distanţă în ţara de reşedinţă. În al doilea rând, actualizările hărţilor prin USB îţi permit să descarci informaţii pentru orice zonă. Astfel, ai la îndemână cele mai recente informaţii despre hărţi atunci când călătoreşti în alte ţări.

Consum de combustibil şi emisii de CO₂.

  • BMW 330i Sedan:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 6,6
    Emisii medii de CO2, în g/km: 150

    BMW M340i xDrive Sedan:
    Consum mixt de combustibil, în l/100 km: 7,9
    Emisii medii de CO2, în g/km: 181

    Valorile pentru consumul de combustibil, emisiile de CO2 şi consumul de energie sunt determinate în concordanţă cu Reglementările Europene (CE) 715/2007, în versiunea aplicabilă în momentul omologării. Aceste cifre se referă la automobile cu configuraţie de bază în Germania, iar autonomia este calculată în funcţie de echipamentele opţionale şi de dimensiunile jantelor şi anvelopelor disponibile pe modelul selectat.

    Valorile sunt bazate pe reglementările WLTP („Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure”, trad. „Proceduri de testare armonizate la nivel global pentru automobile uşoare”). În ceea ce priveşte taxele auto sau alte obligaţii referitoare la emisiile de CO2 (cel puţin printre altele), valorile emisiilor de CO2 pot fi diferite faţă de valorile indicate aici.

    Informaţii suplimentare despre consumul de combustibil şi despre emisiile oficiale de CO2 pot fi obţinute consultând reglementările referitoare la consumul de combustibil şi emisiile de CO2 ale automobilelor noi. Acestea pot fi obţinute gratuit de la dealerul tău BMW.